Antena LIVE

Curs valutar

Video

Şefii companiilor Pfizer şi Moderna anunţă că sunt şanse mari să avem nevoie şi de a treia doză. La cât timp ar trebui administrată

Cine s-a vaccinat deja cu ambele doze, nu a scăpat complet de griji. Şefii companiilor Pfizer şi Moderna spun că cel mai probabil vom avea nevoie şi de o a treia doză, la cel mult un an de la imunizare. Şi asta pentru a ne proteja împortiva noilor tulpini.

De la 16.04.2021, 20:33
WhatsApp
Vezi și:

Vestea bună e că după rapel ne-am putea relaxa aproape un an, vestea mai puţin bună e că la 12 luni am putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin, anunţă directorul companiei Pfizer. 

Albert Bourla, CEO Pfizer: Probabil va fi nevoie de o a treia doză, undeva între 6 şi 12 luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare anuală, dar toate acestea trebuie confirmate. Noile tulpini vor juca un rol cheie. 

Şi compania Moderna ia în calcul o a treia doză. 

Stephane Bancel, CEO Moderna: Vreau să mă asigur că aceste vaccinuri care sporesc imunitatea vor fi disponibile în toamnă ca să putem proteja oamenii atât la toamnă, cât şi iarna următoare.

Pe acelaşi subiect

Anthony Fauci, epidemiolog şef: Trebuie să păstrăm deschisă posibilitatea că am putea fi nevoiţi să oferim oamenilor doze de vaccin intermediare pentru a spori imunitatea.

Vaccinul anticovid ar putea deveni aşadar precum antigripalul, anual. 

Ce spun oamenii despre o a treia doză

''Facem de câte ori e nevoie. Facem.

Nu vă descurajează în vreun fel?

Nu am avut niciun simptom până la urmă.''

''Aşa o să facem, ca să ne fie bine. Asta e singura şansă ca să nu mai purtăm măşti. Măcar de atât să scăpăm.''

''E ceva cu care suntem obişnuiţi de la vaccinul antigripal.''  

În România, primul rapel a fost efectuat pe data de 17 Ianuarie. Dacă ipotezele companiilor farmaceutice se confirmă, asta înseamnă că începând cu luna Iulie, atunci când se împlinesc 6 luni de la prima vaccinare completă, am putea avea şi primii români cărora să li se administerze cea de-a treia doză de vaccin.

Adrian Marinescu, epidemiolog: Vorbim de o posibilitate sau o ipoteză de lucru, nu ceva care se va întâmpla. Şi ne-am dori să nu se întâmple. Trebuie să vedem ce se va întâmpla în toamnă şi cât de mult reuşim să închidem circuitul.

1,5 milioane de români au fost vaccinaţi până acum cu ambele doze. De acum, pe platforma de programare se pot vedea poziția în lista de așteptare și capacitatea de vaccinare a centrelor.

Alexandra Marin
vaccin covid covid 19 pfizer moderna
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025