Antena LIVE

Curs valutar

Vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5 - 11 ani. Gheorghiţă, despre riscul de miocardită, "principala temere" a părinţilor

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că rata de apariţie a miocarditei la grupa de vârstă 5 - 11 ani în SUA a fost de două cazuri la un milion de doze administrate, îndeosebi după a doua doză, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat la categoria de vârstă de peste 12 ani, unde era de aproape zece ori mai mare.

De la 13.01.2022, 18:09
WhatsApp
Profimedia

Valeriu Gheorghiţă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că la nivel naţional sunt 1.200.000 de copii cu vârsta între 5 şi 11 ani, iar din estimările făcute de Comitetul Naţional de Vaccinare rata de vaccinare la această categorie va fi de 20%, ceea ce înseamnă 250.000 – 260.000 de copii.  El a precizat că pentru grupa de vârstă 12 – 17 ani rata de vaccinare în România este de 17%. 

“Această estimare de 20% se bazează pe datele culese din viaţa reală în urmă sondajelor de opinie, care evaluează intenţia de vaccinare. Acesta e un prim aspect. Al doilea aspect, la grupa de vârstă 12-15 ani, noi am demarat campania de vaccinare în 2 iunie şi până la acest moment practic avem o rată de acoperire de vaccinală undeva la 16 - 17%. Din acest punct de vedere mesajul nostru este unul cât se poate de clar şi se bazează pe datele din viaţa reală, în Statele Unite, în momentul de faţă sunt peste 37 de milioane de doze administrate la această grupă de vârstă 5 - 11 ani”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă, despre riscul de miocardită după vaccinarea copiilor

El a menţionat că riscul de miocardită este mai redus la grupa de vârstă 5 – 11 ani decât la cea între 12 şi 18 ani. “Ştiu că principala temere era legată de riscul de miocardită, care se pare că este mult mai redus decât la grupa de vârstă de peste 12 ani, 12- 18 ani. Practic, rata de apariţie a miocarditei la această grupă de vârstă 5 - 11 ani a fost de două cazuri la un milion de doze administrate, în mod deosebit după doza 2 faţă de grupa de vârstă de peste 12 ani, care era de aproape 10 ori mai mult, iar din acest punct de vedere avem date suplimentare care ne arată că vaccinurile împotriva COVID-19 au eficienţă de 91% în prevenirea acelor cazuri de sindroame inflamatorii multisitemice pediatrice. Toţi cei care au înregistrat, care au dezvoltat acest sindrom inflamator multisistemic pediatric şi care au avut nevoie de internare în terapie intensivă erau persoane nevaccinate, spre deosebire de cei care făcuseră un astfel de sindrom inflamator şi care aveau istoric de vaccinare, care nu au avut nevoie de internare”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare, potrivit news.ro

Pe acelaşi subiect

Când începe vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5 - 11 ani

Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi, că, din 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Platforma informatică permite deja programarea, dar vaccinarea se poate face şi fără programare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

valeriu gheorghita covid coronavirus vaccin covid vaccinare copii
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024