Un TIR s-a răsturnat peste calea ferată, la Suceava!
Accident spectaculos pe un drum naţional din judeţul Suceava! În doar câteva secunde, şoferul unui TIR s-a răsturnat peste nişte şine de cale ferată. Însă, deşi a făcut un zgomot îngrozitor, accidentul nu i-a fost fatal şoferului. Acesta s-a ales cu răni minore, spre marea bucurie a localnicilor, care erau convinşi că încă un om şi-a pierdut viaţa acolo.
De Redactia Observator la 08.06.2017, 14:37Accident spectaculos pe un drum naţional din judeţul Suceava! În doar câteva secunde, şoferul unui TIR s-a răsturnat peste nişte şine de cale ferată. Însă, deşi a făcut un zgomot îngrozitor, accidentul nu i-a fost fatal şoferului. Acesta s-a ales cu răni minore, spre marea bucurie a localnicilor, care erau convinşi că încă un om şi-a pierdut viaţa acolo.
O minune a făcut ca şoferul TIR-ului să scape doar cu câteva zgârieturi. Totul s-a petrecut pe Drumul Naţional 17, în zona comunei Iacobeni. Maşina de mare tonaj s-a răsturnat într-o fracţiune de secundă şi a ajuns direct pe şinele de cale ferată. Timp de 3 ore, niciun garnitură nu a putut circula pe respectivul tronson.
Localnicii spun că au ajuns să tresară de fiecare dată când aud un zgomot mai puternic. Pentru că de fiecare dată se produc accidente.
TIR-ul a intrat în balans şi din cauză că era gol, fără încărcătură. Din acest motiv, şoferul nu a mai putut redresa maşina de mare tonaj şi a intrat în parapetul de pe marginea drumului. Şi apoi direct pe calea ferată. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.