Acte necesare pentru paşaport în 2023. Unde se depun şi în cât timp se eliberează documentul
Milioane de români au decis să-şi petreacă şi vacanţa de vară din acest an peste hotare, iar mulţi dintre ei au avut nevoie inclusiv de paşaport, dar destul de mulţi au avut probleme în a-şi obţine documentul, astfel că ar fi bine să vedem ce acte sunt necesare pentru eliberarea unui paşaport.
De Redactia Observator la 11.09.2023, 11:29- Mulţi români care au drumuri peste hotare au nevoie de un paşaport.
Milioane de români şi-au petrecut vacanţa de vară din acest an în străinătate. Mulţi dintre ei au ales ţări în care nu puteai să ajungi decât dacă deţineai un paşaport, iar câţiva dintre aceştia s-au văzut puşi în situaţia de a-şi face paşaport pentru deplasările respective.
Şi pentru că birocraţia este destul de stufoasă în România, câţiva dintre cei care au trebuit să-şi facă paşaport în acest an s-au împiedicat de anumiţi paşi pe care îi aveau de făcut, aşa că este important să revedem câteva detalii despre cum se obţine un paşaport în 2023.
Acte necesare pentru paşaport în 2023
Cum v-aţi obişnuit, în România trebuie, în general, un dosar plin cu documente pentru orice. Putem spune că situaţia este similară şi când doriţi să obţineţi un paşaport, chiar dacă lista de documente necesare este mai mică.
Asta pentru că, ca să obţineţi un paşaport în 2023 aveţi nevoie să prezentaţi cartea de identitate, certificatul de naştere, mai ales dacă aveţi o carte de identitate provizorie, paşaportul anterior, dacă acesta există, dar şi documentul prin care se face dovada achitării contravalorii paşaportului.
Situaţia se complică dacă vorbim despre un paşaport pentru un minor care a împlinit sau nu a împlinit 14 ani şi care are domiciliul în România.
Cât sunt taxele pentru pașaport în 2023
Pentru a obţine un paşaport în 2023 trebuie să investiţi timp, dar şi bani. Vorbim de câteva sute de lei, indiferent că vorbim despre un paşaport pentru o persoană care are sub sau peste 12 ani. Concret, suma variază între 234 şi 258 de lei.
În general, taxa pentru eliberarea paşaportului se poate plăti la orice unitate CEC Bank, însă există şi platforme online, precum ghiseul.ro, unde se poate achita taxa de paşaport.
Programare online pentru eliberarea unui paşaport
Cei care nu doresc să piardă timpul la cozi interminabile îşi pot face o programare online pentru obţinerea unui paşaport. Trebuie doar să accesaţi epasapoarte.ro şi să urmaţi paşii indicaţi.
Însă trebuie să luaţi în seamă un pas extrem de important. Programările online se respectă la minut, astfel că cine întârzie îşi pierde programarea online.
Unde se depun actele pentru paşaport şi în cât timp se eliberează documentul
Pentru obţinerea unui paşaport românesc se lucrează strict cu Serviciul public comunitar de paşapoarte în ţară, iar în străinătate se lucrează cu misiunile diplomatice sau cu oficiile consulare ale României. Depuneţi actele la instituţiile respective şi tot de acolo obţineţi şi documentul în sine.
Trebuie precizat că paşaportul se obţine, de cele mai multe ori, în cinci zile lucrătoare de la depunerea cererii în ţară, în 45 de zile lucrătoare de la depunerea cererii într-o ţară membră a Uniunii Europene sau în 60 de zile lucrătoare de la depunerea cererii într-o ţară din afara Uniunii Europene.