Acuzații grave după moartea unui bebeluș
Bebeluşul de patru zile, care a decedat imediat după externare, a murit din cauza unei răceli puternice luate din spitalul din Galaţi. Este explicaţia pe care au primit-o părinţii de la medicul legist, după necropsie.
De Redactia Observator la 03.11.2014, 13:45Bebeluşul de patru zile, care a decedat imediat după externare, a murit din cauza unei răceli puternice luate din spitalul din Galaţi. Este explicaţia pe care au primit-o părinţii de la medicul legist, după necropsie.
Copilul avea 4 zile când a fost externat din spital. Şi aparent nicio problemă. Şi totuşi, la câteva ore după ce a ajuns acasă, bebluşul a murit. S-ar fi îmbolnăvit în spital, acuză acum părinţii îndureraţi.
Când au revenit la spital, cu inimile frânte, părinţii au cerut lămuriri. De la medicii neonatologi ar fi auzit că bebeluşul lor a murit din cauza unei fracturi la clavicula dreaptă, suferite în timpul naşterii. De la legişti, cu totul şi cu totul altceva.
Plângerile părinţilor, făcute la poliţie şi la Colegiul Medicilor, au fost deja luate în calcul. Se fac două anchete, în paralel.
Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat. solicitând Spitalului clinic judeţean "Sfântul Andrei" Galaţi o anchetă internă privind motivul decesului acestui copil.Ministerul Sănătăţii a fost şi el informat, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.