Antena LIVE

Curs valutar

Adrian Năstase, de la ascensiune fulminantă la declin

Performanţele din fruntea guvernului i-au adus laude chiar şi din partea celui mai mare duşman al său. Însă, n-a obosit niciodată în a-i ţine piept lui Traian Băsescu.

De la 07.01.2014, 13:22
WhatsApp
Vezi și:

CITEŞTE CE SPUNE PRESA INTERNAŢIONALĂ DESPRE CONDAMNAREA LUI ADRIAN NĂSTASE

Adrian Năstase, ministru, prim-ministru, blogger. Aşa îşi sintetizează fostul premier cariera politică post decembristă. În spatele acestor cuvinte stă însă un personaj cheie al ultimilor 23 de ani, cu o imagine de politician european, puternic, sobru şi cu umor rafinat.

Aceste abilităţi nu l-au ajutat însă pe Năstase să treacă examenul electoratului în momentele cheie. Nici pe cel al propriei libertăţi.

Ascensiunea politica a lui Năstase a început imediat după Revoluţie. A fost, pe rând, ministru de Externe, parlamentar, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef al PSD până în 2000, când ajunge premierul României.

Performanţele din fruntea guvernului i-au adus laude chiar şi din partea celui mai mare duşman al său. Însă, n-a obosit niciodată în a-i ţine piept lui Traian Băsescu.

Dialogul dintre cei doi din 2004

Traian Basescu: "Voi fi un preşedinte bun pentru tine"

Adrian Năstase: "Nu vei fi un preşedinte bun nici pentru români, asta e problema. Dar îţi doresc să fii un primar bun, în continuare, pentru bucureşteni"

Scandalurile de corupţie din timpul mandatului, eticheta de arogant, dar şi competiţia politică au făcut ca Năstase să pice testul electoratului la prezidenţialele în 2004. A fost momentul în care a început coşmarul.

"Adriane, nici nu stii cat de mic începi să fii", i-a transmis Băsescu. 

În 2005, Năstase a făcut primul pas în spate şi a decis să nu mai candideze la preşedinţia PSD. A urmat al doilea pas înapoi un an mai târziu.

"Am decis să îmi anunţ demisia din functţa de preşedinte executiv al partidului şi demisia din funcţia de preşedinte al camerei deputaţilor", spunea, atunci, Năstase. 

În 2008, Năstase a reuşit să revină în conducerea PSD ca preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, un fel de guvern din umbră. Un an mai târziu, însă, Parlamentul avizează începerea urmăririi penale în dosarul „Trofeul Calităţii", iar în 2010 este trimis în judecată pentru luare de mită şi şantaj.

Pe 20 iunie 2012, Năstase este condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii. În aceeaşi zi, hotărăşte să-şi curme viaţa. Nu reuşeşte.

Împuşcat în gât, legat de targă, salvat cu forţa de la moarte. Un Adrian Năstase-victimă, un Adrian Năstase care a dat peste cap o imagine construită în peste 20 de ani de politică. Aşa a fost imaginea sa când a fost condamnat pentru prima dată!

Au urmat opt luni de încarcerare, iar în martie, anul trecut, pe porţile Penitenciarului Jilava ieşea un om nou.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social adrian nastase blogger ministru putere
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025