Antena LIVE

Curs valutar

Video

Aerul din Capitală, de trei ori mai poluat faţă de limita admisă, vineri noapte. Autorităţile dau vina pe trafic şi pe sistemele de încălzire

A fost din nou aer irespirabil în Bucureşti şi zonele din jur. Indicele de poluare a fost vineri noapte de aproape trei ori mai mare faţă de limita maxim admisă. Autorităţile confirmă, constată, dar dau vina pe trafic şi pe sistemele de încălzire.

De la 23.01.2021, 19:56
WhatsApp
Vezi și:

Fum gros şi aer irespirabil. Pe un teren dezafectat, o echipă Observator a surprins o persoană care ardea deşeuri în mod controlat. 

Gabriel Ciuiu, APM: Arderea de deşeuri, arderile controlate de deşeuri, pot avea un impact în zona de producere, dar nu aşa cum a avut loc ieri, în toată zona Bucureştiului şi al Ilfovului.

În oraş şi în zonele limitrofe nu s-a putut respira toată noaptea trecută. E o situaţie care se repetă tot mai des.  

''Probabil că lumea s-a cam săturat să stea prin case şi mai iese. E greu în Bucureşti cu valorile şi cu tot ce înseamnă poluare'', spune cineva. 

În toate cele opt puncte de monitorizare a calităţii aerului din Bucureşti şi Ilfov s-au înregistrat valori de trei ori mai mari decât limita maximă admisă.  Autorităţile dau vina pe trafic şi pe sistemele de încălzire din casele oamenilor. 

Gabriel Ciuiu, APM: Fenomenul de poluare s-a produs să spunem în două valuri. În prima parte s-a observat o influenţă a traficului. Peste poluarea produsă de trafic au început să aibă loc emisii semnificative şi din sectorul încălzirii rezidenţiale. 

Echipele Gărzii de Mediu au început controalele, fără să şi găsească poluatorii. 

Andrei Corlan, consilier Garda de Mediu: În cursul serii nu au fost identificate astfel de activităţi. S-au verificat atât CET-urile, ca obiective industriale, dacă s-a folosit alt tip de combustibil decât cel reglementat. Nu s-a constat acest lucru. 

Specialiştii susţin că poluarea este mai ridicată pe durata anotimpului rece

Cele mai multe zile în care aerul este poluat peste limitele admise sunt iarna. 

Andrei Corlan, consilier Garda de Mediu: Întodeauna în perioada de iarnă condiţiile meteo şi calmul atmosferic sunt nefavorabile dispersiei aerului şi atunci se produc acumulări de poluaj la sol. 

Anul trecut, din cele 21 de zile în care poluarea a fost peste limitele maxime admise, 17 au fost în primele patru luni. Cifrele oficiale arată că în perioada mai-septembrie maximele au fost în parametrii admişi. 

Larisa Bernaschi
poluare bucuresti ilfov mediu aer
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025