Alex și Ciprian, de profesie jandarmi, s-au întors câștigători de la Campionatul Național de Culturism
Nu poţi să fii jandarm şi să impui repect, dacă uniforma cântăreşte mai mult decât tine! Asta au înţeles perfect doi jandarmi din Bistriţa, care - după ce au constatat că musculatura lor lasă de dorit - s-au apucat de sală.
De Redactia Observator la 15.03.2017, 17:19Nu poţi să fii jandarm şi să impui repect, dacă uniforma cântăreşte mai mult decât tine! Asta au înţeles perfect doi jandarmi din Bistriţa, care - după ce au constatat că musculatura lor lasă de dorit - s-au apucat de sală.
Din orice unghi l-ai privi, plutonierul Alexandru Sucutărdean arată foarte bine. Pe lângă asta, ştie cum să cucerească orice privitor. Când îşi încordează muşchii, zâmbeşte.
Când s-a angajat jandarm, Alexandru şi-a dat seama că este prea slab ca să impună respect. Aşa că a început să aibă grijă ce mănâncă şi să se antreneze, ca să arate precum forţele de ordine pe care le vedem în filme.
"După ce am intrat la şcoala militară, am început să învăţ diferite tipuri de lupte, de procedee, anumite chestii. M-am ambiţionat, am început să învăţ mult mai multe la sală." spune Alexandru Sucutărdean.
Jandarmul a devenit atât de implicat, că a început să participe şi la concursuri. Recent a fost în Mediaş, la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness.
Alexandru a mers la campionat împreună cu un coleg din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, plutonierul Ciprian Purcari. Şi, cu toate că era pentru prima dată când concura, Ciprian a reuşit să ocupe locul al II-lea.
Pentru ca musculatura lor să-şi menţină forma şi volumul, Alexandru şi Ciprian se antrenează zilnic în sala de sport, iar înaintea unui concurs important chiar şi de două ori pe zi.