Angajaţi beţi, puşi pe glume proaste
Autorităţile din Hunedoara au fost în priză ore în şir, noaptea trecută. Zeci de jandarmi, pompieri şi echipaje medicale au mers în munţi, după ce au fost anunţaţi că ar fi câţiva turişti rătăciţi pe versanţi
De Redactia Observator la 19.02.2015, 13:32Autorităţile din Hunedoara au fost în priză ore în şir, noaptea trecută. Zeci de jandarmi, pompieri şi echipaje medicale au mers în munţi, după ce au fost anunţaţi că ar fi câţiva turişti rătăciţi pe versanţi.
Aşa suna apelul care-a pus în alertă echipele de salvatori. Câţiva turişti erau blocaţi în munţi, la lăsarea nopţii. Era nevoie să se intervină urgent. Şi aşa au şi făcut.
Jandarmi montani din Parâng, salvamontişti din Petroşani, pompieri militari şi un echipaj Smurd. Toţi au pornit în căutarea victimelor.
Angajaţii unui local au fost cei care i-au chemat pe salvatori. Şi încă înainte de venirea echipajelor, unul dintre bărbaţi a şi plecat să-i caute pe turişti. Prea băut însă, omul s-a rănit după ce-a căzut într-o râpă. Pe el l-a preluat echipajul medical, dar în continuare, angajatul le spunea jandarmilor că există oameni rătăciţi pe munte. Până la urmă, situaţia a fost lămurită.