Antrenorul de rugby al "câinilor" de la Dinamo riscă trei ani de închisoare din cauza unui câine
De Redactia Observator la 05.02.2017, 20:29După mai bine de un secol de la apariţie, celebra schiţă "Bubico" a lui Caragiale se repetă la Bucureşti. E drept, nu într-un vagon de tren, ci într-un apartament din centrul Capitalei. Iar personajul principal este, culmea, antrenorul de rugby al "câinilor" de la Dinamo.
-E sinistru, nici în filmele de groaza nu vezi aşa ceva, să vină cineva la tine, să îţi arunce câinele de la etajul 14! Era sufletul meu, îl iubeam mai mult decât pe soră-mea! Jur!
Filmul de groază s-a petrecut într-un bloc din Centrul Capitalei, sâmbătă dimineaţa. Cu ochii plânşi, stăpâna spune că cel care l-a omorât pe Mailo este antrenorul echipei de rugby Dinamo, Ştefan Demici.
-Bănuiesc că de aici l-a aruncat, că eu l-am găsit acolo, lângă zăpadă.
Antrenorul "câinilor" venise la o cafea, la stăpâna patrupedului, pe care o cunoaşte de 10 ani.
-Câinele e mai agitat, tot timpul lătra, când era lume în casă, se agita să fie băgat în seamă şi lătra, şi el tot glume "arunc câinele de la balcon". Şi, la un moment dat nu mai era câinele în casăa, unde e, unde e? Şi am coborât şi l-am găsit mort.
Stăpâna a intrat în şoc. Demici, în schimb, n-ar fi schiţat niciun gest după incident. Antrenorul ar fi consumat băuturi alcoolice.
-Eu cred că el nu dormise deloc şi băuse foarte mult, pentru că un om care gândeşte clar nu ar putea să facă lucrul ăsta.
Stăpâna lui Mailo a depus plângere la poliţie. Contactat de echipa Observator, Ştefan Demici nu a negat acuzaţiile.
-Dacă s-a făcut o plângere, o să vedem dacă se urmează cursul sau nu. Mai mult decât atât, nu am ce să spun. Am avocaţi, au şi ei avocaţi. O să vedem ce se întâmplă. 00.33
Dacă va fi găsit vinovat, antrenorul riscă până la trei ani de închisoare.