Arhitectul primului hotel din spaţiu, dezvăluiri în exclusivitate la Observator
Primul hotel din spaţiu primeşte rezervări, iar primii turişti vor putea fi cazaţi pe orbita Pământului în 2027. Proiectul ambiţios este pus la cale de compania Orbital Assembly care vrea să revoluţioneze viaţa în Spaţiu. Arhitectul hotelului a dezvăluit în exclusivitate pentru Observator că, în câteva decenii, oamenii vor putea lucra şi locui în Spaţiu.
De Redactia Observator la 14.03.2021, 11:37- Un sejur pe Orbita Pământului ar putea costa 1,5 milioane de dolari.
Tim Alatorre, arhitect Voyager Station: Noi ne imaginăm că mii de oameni vor trăi, lucra şi prospera în Spaţiu, nu numai vor supravieţui.
Construită pe orbita Pământului, Staţia Voyager va primi turişti din 2027. Sute de oameni îşi vor putea petrece concediul la peste 500 de kilometri deasupra Terrei. Acolo unde vor avea confortul unui hotel de lux, dotat cu cinematograf, sală de spectacole, centru spa, restaurante, dar şi cu gravitaţie artificială.
Tim Alatorre, arhitect Voyager Station: Când ne gândim la gravitaţie în Spaţiu, ne aducem aminte de Războiul Stelelor sau Star Trek, unde este gravitaţie, dar şi la alte lucruri care teoretic nu există. Noi folosim altceva mai simplu: forţa centrifugă.
Un sejur pe Orbita Pământului ar putea costa 1,5 milioane de dolari
Voyager Station este prima construcţie realizată integral în Spaţiu. Zeci de roboţi controlaţi de ingineri aflaţi la sol vor lucra fără oprire pentru a construi 24 de module ale hotelului, timp de doi ani. Preţul unui sejur pe Orbita Pământului nu a fost deocamdată stabilit, însă experţii îl estimează la peste 1,5 milioane de dolari.
Tim Alatorre, arhitect Voyager Station: Sperăm ca în următoarele decenii costurile să scadă până la nivelul la care vei decide între a merge într-o vacanţă de o săptămână în Spania sau o altă opţiune la fel de accesibilă va fi să mergi în Spaţiu.
Compania plănuieşte să se extindă în Spaţiu şi cu alte staţii care vor servi drept locuinţe, baze de antrenament pentru astronauţii care vor să ajungă pe Marte sau pe Lună şi fabrici pentru construirea navelor spaţiale care se vor deplasa către alte planete.
Tim Alattore, arhitect Voyager Station: Urmăresc momentul în care oameni din toată lumea vor ajunge în Spaţiu, vor privi înapoi, vor realiza că nu există graniţe, nici urmă de conflict şi vor realiza că luăm parte la acest lucru împreună.