Povestea emoționantă a tânărului care şi-a donat o parte din ficat pentru a salva viaţa unei fete pe care abia o cunoscuse
La 23 de ani, a renunţat la o parte din el, ca să salveze viaţa unei necunocute! Şi-a donat o parte din ficat, pentru ca Anett, o tânără grav bolnavă.
De Redactia Observator la 27.02.2018, 12:04La 23 de ani, a renunţat la o parte din el, ca să salveze viaţa unei necunocute! Şi-a donat o parte din ficat, pentru ca Anett, o tânără grav bolnavă din Satu Mare, să trăiască. Este povestea lui Romeo, un erou care a trecut peste riscuri şi dureri, şi s-a supus de bunăvoie unui transplant, fără să ceară nimic în schimb. Acum, cei doi tineri se refac împreună, la Spitalul Fundeni din Capitală.
Împreună, în acelaşi salon de spital, zâmbesc. Este ziua în care Anett, o tânără de doar 24 de ani, primeşte şansa la o nouă viaţă. Suferea de ciroză hepatică autoimună, iar singura ei salvare era un transplant. Eroul ei a fost Romeo.
A fost suficient. Fără să se gândească la riscuri sau la propria durere, tânărul a decis să-i doneze o parte din ficatul lui. Deşi abia se cunoşteau: "Am pornit cu un gând bun, să salvez o viaţă. La asta m-am gândit prima dată. Aş risca oricând să salvez viaţa cuiva şi chiar dacă nu-l cunosc."
Romeo a renunţat la peste 60% din ficat. Operaţia a decurs perfect. Pe coridor, mama tinerei salvate se plimbă între saloane. Romeo este, acum, parte din familia ei.
Anett s-a numărat printre pacienţii norocoşi. 80% dintre cuplurile investigate sunt respinse în urma analizelor amănunţite.
Gestul lui Romeo este un exemplu, în ţara în care mii de pacienţi aşteaptă, deseori până la moarte, şansa la un transplant.
În cazul unui astfel de transplant , 80% din ficatul donatorului se regenerează în primele săptămâni de la operaţie, spun medicii.