Antena LIVE

Curs valutar

Video

Au fost luate primele sancțiuni la grădinița din Iași unde mai mulți copii s-au ales cu arsuri grave la ochi din cauza unei lampe UV

Au fost luate primele sancţiuni la grădiniţa din Iaşi unde o lampă cu ultraviolete a fost lăsată în funcţiune când copiii erau în clasă.

De la 24.05.2022, 14:20
WhatsApp
Vezi și:

În urma incidentului care a avut loc la începutul acestei luni, mai mulţi copii au suferit iritaţii şi arsuri grave la ochi, iar cel puţin 7 dintre ei au ajuns la spital.

Clara Mihociu - reporter Observator:  Dacă îi întrebăm pe părinţi vor spune că sunt prea blânde aceste sancţiuni pentru că vorbim doar despre câteva atenţionări scrise. Mai precis, atât educatoarea, cât şi îngrijitoarea au primit astfel de avertismente scrise de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şi tot o atenţionare în scris s primit şi directoarea grădiniţei. De asemenea, în perioada următoare Inspectoratul Şcoalr Judeţean va monitoriza atent activitatea şi modul în care se desfăşoară toate lucrurile la această grădiniţă şi au cerut să de modifice anumite elemente acolo. Între timp, părinţii mai încearcă să îî facă bine pe copii pentru că mulţi dintre ei au fos destul de grav afectaţi de respectivul incident. Vă reamintesc, şapte copii au ajuns la spital cu arsuri la ochi sau pe faţa din cauza faptului că au petrecut o anumită  de timp într-o încăpere în care funcţiona o lampă cu UV care fusese deschisă din greşeală de o educatoare de la repsectiva grupă. Părinţii erau porniţi atunci să facă o plângere penală în acest sens pentru că aşa cum spuneam unii dintre copii au ajuns la spital cu probleme destul de grave de vedere şi spuneau că dacă vor rămâne cu sechele vor merge mai departe în instanţă pentru a-şi face dreptate.

Patru copii de grădiniţă din Iaşi au ajuns la spital cu arsuri pe retină după ce au stat împreună cu educatoarea sub o lampă cu raze ultraviolete aprinsă. Cea care s-a sesizat a fost îngrijitoarea. Femeia a văzut lumina albastră şi a scos lampa din priză. Copiii riscau chiar să orbească, spun medicii.  

Lampa cu ultraviolete era fixată pe tavan. Cei mici au stat în semicerc sub ea împreună cu educatoarea, în timpul activităţilor de dimineaţă. Când au venit să-i ia pe copii, părinţii au observat că cei mici aveau ochii roşii.

Poliţia s-a autosesizat şi a început o anchetă. Un incident asemănător a avut loc şi anul trecut, la o şcoală din Braşov.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

arsuri copii gradinita gradinita iasi iasi
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024