Antena LIVE

Curs valutar

Video

Autorităţile au avut nevoie de cinci ani pentru a finaliza ancheta și procesul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

Nici din tragedia de la Maternitatea Giuleşti nu a învăţat nimeni nimic. Şi atunci s-au deschis anchete, s-au căutat vinovaţi şi s-a arătat cu degetul. Ani întregi de tergiversări şi de aruncat vina de la o instituţie la alta, de la un om la altul. Un dosar stufos, o anchetă aproape interminabilă şi o decizie care a surprins multă lume.

De la 15.11.2020, 22:33
WhatsApp
Vezi și:

Cinci ani a durat ancheta și procesul incendiului de la Maternitatea Giuleşti. La final, pentru cei 6 copii care și-au pierdut viață, a plătit cu închisoarea doar o asistentă.

Managerul a primit o pedeapsă cu suspendare, la fel și electricianul spitalului, iar medicul de gardă a fost achitat.

Maternitatea Giulești a primit o amendă penală, iar statul a plătit despăgubiri de câteva milioane de euro.

Statul a avut și el parte de o condamnare în acest caz, după de judecătorii de la CEDO au decis că asistenta condamnată a fost arestată preventiv fară motiv.

Ancheta de la Piatra Neamț este condusă de același procuror care a condus și ancheta în cazul Giulești, Marius Iacob.

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

maternitatea giulesti incendiu ancheta proces
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024