Autorităţile vor să lanseze o aplicaţie care va avertiza în timp real unde sunt drumuri sau localităţi blocate de inundaţii, zăpezi sau calamităţi
Tehnologia salvează România! Este pariul autorităţilor, care vor să lanseze o aplicaţie pentru şoferi. O hartă vituală, care ne va avertiza în timp real unde sunt drumuri sau localităţi blocate de inundaţii, zăpezi sau calamităţi.
De Redactia Observator la 11.09.2017, 21:09Tehnologia salvează România! Este pariul autorităţilor, care vor să lanseze o aplicaţie pentru şoferi. O hartă vituală, care ne va avertiza în timp real unde sunt drumuri sau localităţi blocate de inundaţii, zăpezi sau calamităţi.
Atenţie, în localitatea următoare, drumul este blocat din cauza inundaţiilor! Aşa ar putea suna mesajul primit de şoferi prin noua aplicaţie promisă de autorităţi.
De ani buni, autorităţile din transporturi nu au reuşit să rezolve problema aglomeraţiei. Însă, şoferii vor avea parte de o aplicaţie care le va spune cum este vremea pe drumurile naţionale şi autostrăzile din ţara noastră. De exemplu, eu acum merg spre Braşov. Cu ajutorul acestei aplicaţii care urmează a fi lansate voi şti dacă sunt drumuri blocate din cauza ploii.
Mai exact, aplicaţia va folosi o hartă digitală care va funcţiona ca un GPS. <intra carton> Autorităţile vor transmite informaţii în timp real. De la compania de drumuri vom afla care sunt drumurile blocate sau cu trafic îngreunat, de la ISU unde sunt localităţi blocate, iar de la ANM vom primi atenţionările meteo.
"Vom putea să ne calibărm informaţiile în timp real şi nu va trebui să mai aşteptăm să vină o informare pe hârtie sau pe mai când o reacţie ar fi destul de întârziată", spune Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Până acum, Compania de Drumuri nu are o hartă digitală pentru şoferi. Toate actualizările se fac doar pe hârtie.
O aplicaţie care conţine informaţii despre vreme îi anunţă pe producători când va fi îngheţ, care este nivelul de umiditate a solului, când va ploua sau cât de puternic este vântul.
"E foarte important să ştii când trebuie să uzi. E destul de important să ştii în timp real", este de părere un agricultor.
Pentru noua aplicaţie, agricultorii trebuie să plătească zece euro pe an. Sunt însă şi români care nu dau tradiţia pe tehnologie.