Manualele auxiliare, rost de scandal la Ministerul Educaţiei
E anchetă la Ministerul Educaţiei pentru că auxiliarele de pe care au învăţat elevii de clasa a patra erau neacreditate. Ministrul vrea ca orice material care ajunge în şcoli să fie bine verificat, de aceea a schimbat şi modul de aprobare al acestora. Noile auxiliare ar putea apărea după 20 septembrie, spune ministrul.
De Redactia Observator la 08.09.2017, 21:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
E anchetă la Ministerul Educaţiei pentru că auxiliarele de pe care au învăţat elevii de clasa a patra erau neacreditate. Ministrul vrea ca orice material care ajunge în şcoli să fie bine verificat, de aceea a schimbat şi modul de aprobare al acestora. Noile auxiliare ar putea apărea după 20 septembrie, spune ministrul.
Ba cu auxiliare, ba fără auxiliare. Ministrul Educaţiei a anunţat că, până la sfârşitul lunii, va introduce din nou auxiliarele în şcoli. Unele autorizate, de data aceasta. Chiar dacă acum o lună, tot el le-a scos pe toate de pe piaţă.
Prima decizie a venit pentru că multe edituri trimiteau în şcoli tot felul de cărţi, fără să consulte Ministerul. Anul trecut toţi elevii de clasa a patra au avut pe bănci auxiliare neacreditate.
Totuşi, profesorii spun că aceste materiale îi ajută zi de zi, şi pe ei, şi pe elevi, la cursuri.
Părinţii sunt nemulţumiţi. Spun că plătesc prea mult pentru materialele şcolare ale copiilor. Liviu Pop vrea ca toate manualele să fie editate de Editura Didactică și Pedagogică, din subordinea Ministerului. Proiectul, cel mai probabil, va fi pe şedinţa guvernului de săptămâna viitoare.