Un barbat din comuna Dudeştii Vechi, Timiş, a spart de supărare geamurile primăriei
Un scandalagiu a pus pe jar comuna Dudeştii Vechi din judeţul Timiş, după ce, înarmat cu mai multe pietre, a luat la ţintă geamurile primăriei.
De Redactia Observator la 04.10.2020, 12:21- Bărbatul a reuşit să facă ţăndări ferestrele.
- Individul este cunoscut în localitate pentru numeroasele scandaluri.
Se pare că omul era supărat deoarece candidatul pe care îl susţinuse la primărie nu a fost ales. După ce a încercat mai întâi să spargă uşa instituţiei, bărbatul a reuşit să facă ţăndări ferestrele.
Individul este cunoscut în localitate pentru numeroasele scandaluri pe care le-a creat până în prezent. Poliţia a întocmit un dosar penal pentru distrugere pe numele său.