Bucureștenii au luat cu asalt parcurile deschise deja în Sectorul 2 (Video)
Bucureştenii din Sectorul 2 au dat deja primul test al relaxării. Mai sunt doar cinci zile până la ridicarea stării de urgenţă, iar oamenii, cu acceptul autorităţilor, s-au îmbulzit în parcuri.
De Redactia Observator la 11.05.2020, 20:34- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- În jur de 20 de parcuri din Sectorul 2 au fost redeschise deja de autorități.
- Oamenii au ținut foarte puțin cont de măsurile de protecție și distanțare socială.
Bucureştenii din Sectorul 2 au dat deja primul test al relaxării. Mai sunt doar cinci zile până la ridicarea stării de urgenţă, iar oamenii, cu acceptul autorităţilor, s-au îmbulzit în parcuri.
Măştile de protecţie le-au lăsat acasă, iar de distanţare socială nici nu a fost vorba. Totul arată ca o repetiţie cu public pentru ce ne aşteaptă după data de 15 mai.
Oamenii susțin că "sunt riscuri mari, dar nu avem alte soluții" și că "ne este teamă, vă dați seama".
Însă teama de coronavirus nu este atât de mare încât să stea acasă. Relaxarea s-a instalat deja de trei zile în Sectorul 2 al Capitalei. Autorităţile au deschis 20 de parcuri. Teoretic, doar pentru sport individual şi cu anumite reguli: fără grupuri mai mari de trei persoane şi pe bănci putem sta doar cu familia. În practică, situația stă altfel.
Parcul Circului e o oază de verdeaţă în mijlocul sectorului. Doar că este în administraţia Primăriei Generale, care nu a deschis încă parcurile. Oamenii însă nu au mai ţinut cont. Au auzit că pot ieşi la plimbare.
Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei: Toţi locuitorii municipiului Bucureşti care în acest moment se plimbă în parcurile din municipiul București riscă să fie amendați.
Iar dacă într-o zi de luni, aleile au fost pline, în weekend aproape nimeni nu a mai ţinut cont că încă suntem în stare de urgenţă.
Duminică, Parcul Florilor a fost plin. După două luni de izolare, copiii s-au dat pe trotinete, în timp ce părinţii şi bunicii lor au stat la soare pe bănci sau direct pe iarbă. Foarte puţini au purtat mască, iar de distanţare socială nici nu a fost vorba.
În Capitală au fost 28 de grade celsius, iar Parcul Florilor din Sectorul 2 a fost absolut plin. Vorbim de copii de toate vârstele care au ieşit să se plimbe şi să se dea pe bicicletă. De cealaltă parte, părinţi şi bunici stau pe bănci şi vorbesc. Vorbim despre o stare generală de relaxare, pe finalul stării de urgenţă.
Imaginile s-au reluat şi azi.
Situaţia nu a părut să fie cu mult diferită nici astăzi. Câteva zeci de persoane pe care la văd prezente în acest parc, mult prea puţine purtând mască sau mănuşi. În ceea ce priveşte distanţarea socială, ei bine, foarte puţine persoane respectă acest lucru.
Primăria generală vrea să deschidă marile parcuri după 15 mai. Însă locurile de joacă rămân închise.