Capitala în scenariul roșu, urmează noi restricții. Se aşteaptă decizia Comitetului pentru Situații de Urgență
Noi măsuri restrictive urmează să fie luate în Bucureşti, după ce rata de infectare cu Sars-coV-2 a trecut vineri de 3 la mia de locuitori. Aşadar, Capitala a intrat în scenariul roşu. Iar potrivit reglementărilor în vigoare asta înseamnă că restaurantele şi barurile se închid la interior, la fel şi cinematografele şi teatrele. Însă măsurile vor intra în vigoare atunci când Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va da oficial decizia. În ceea ce priveşte şcolile, dacă până acum, cuvântul de ordine era să meargă la şcoală doar elevii din ciclul primar, acum potrivit unei decizii luate vineri de CNSU, şi elevii din clasele terminale vor merge fizic la cursuri. Însă doar dacă nu este depăşită o anumită rată de incidenţă.
De Laurenţiu Rădulescu la 06.03.2021, 15:00- Bucureştiul este în scenariul roşu
- Restaurantele, sălile de jocuri, cinematografele ar trebui să se închidă
Joi discutam despre o rată de 2.79 la mia de locuitori, iar în momentul de faţă suntem cel puţin la nivel teoretic la peste 3 persoane infectate la mia de locuitori. Tot ce înseamnă măsuri restrictive vor trebui să fie luate în perioada imediat următoare. Se vorbea despre Comitetul Naţional şi întrunirea lui în cursul zilei de astăzi. Doar oficial, ceea ce înseamnă restaurante, săli de jocuri, cinematografe ar trebui să se închidă în perioada următoare. Şi cel mai probabil acest lucru se va întmpla de joi. Horeca a cerut ca restaurantele să rămână deschise la interior, în ciuda scenariului roşu, dar această cerinţă a fost refuzată.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, vineri seară, că este permisă continuarea studiilor cu prezenţă fizică la şcoală pentru elevii din anii terminali, chiar şi în localităţile din scenariul roşu. Decizia este valabilă doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori.