Capitala intră din nou în scenariul restricţiilor la miezul nopţii. Se închid iar restaurantele şi teatrele, iar mulţi elevi vor face din nou cursuri de acasă
Mai sunt câteva ore şi Capitala intră din nou în scenariul roșu. Restaurantele, cluburile şi cafenelele se închid la interior iar spectacolele şi concertele sunt interzise chiar şi în aer liber.
De Valentin Stan la 07.03.2021, 20:18Tocmai de aceea, unii au profitat la maximum de ultima seară fără restricţii și au participat la petreceri în cele mai cunoscute localuri din Bucureşti, unde măştile şi distanţarea nu au existat.
Petreceri lăsate cu amenzi
Sunt imagini înregistrate aseară într-un club din București. Printre petrecăreţi s-a numărat şi artista Lidia Buble, care a şi cântat mai multe melodii. Din câte se vede din filmări, localul e plin și nimeni nu pare că a ținut cont de reguli. Scene identice s-au derulat și în alt loc exclusivist al Capitalei. Aici, protagonista a fost Bianca Drăgușanu. Ea și-a sărbătorit ziua de naștere alături de zeci de oameni.
Polițiștii din București au împărțit aseară amenzi de peste 40.000 de lei patronilor care au permis astfel de petreceri. A fost însă ultima seară în care ei vor avea voie să primească în interior clienți. Capitala a ajuns în scenariul roșu din nou, după 5 săptămâni de libertate, iar asta înseamnă noi restricții.
Măsurile intră în vigoare la miezul nopţii
Prefectură, purtător de cuvânt: „Este permisă doar la exterior, atunci când la exterior este amenajată o terasă cu un acoperiş şi un singur perete, cu păstrarea distanţei de 2 metri, activitatea în baruri, discoteci este interzisă. Activitatea instituţiilor de cultură: cinematografe, concerte cu publicul este închisă”.
Toate măsurile intră în vigoare la miezul nopții și sunt valabile două săptămâni. Oficialii pot să renunțe la ele mai devreme, dacă numărul cazurilor scade, însă reprezentanții Guvernului nu își pun mari speranțe într-un astfel de scenariu.
Arafat: „Deci creşterea arată într-adevăr că intrăm sau suntem în valul trei. Minimalizăm ce poate să se întâmple, să credem că am trecut, e vreme frumoasă afară, că totul e ok, când noi nu am trecut încă prin situaţia critică. Văzând şi unele imagini de ieri, de la unele restaurante sau cafenele sau locuri unde se întâlnesc oamenii, deci clar că nu se respectă toate regulile. Este clar acest lucru”.
Mulţi dintre locuitorii Capitalei cred însă că măsurile nu sunt justificate.
„Inutilă. După un an este inutilă. Pentru că tot se exitinde virusul. Nu există să îl opreşti că închizi restaurantele. Virusul nu iese la plimbare după ora 11, degeaba. E vorba mai mult de socializare. Avem nevoie să socializăm unii cu alţii nu putem să stăm singuri în casă”.
“Deşi nu s-a demonstrat că din restaurante se îmbolnăvesc oamenii singurele lucruri care au stat inchise permanent au fost restaurantele, nu?”
Pe lângă închiderea restaurantelor, a cafenelelor și a sălilor de teatru, rămân în vigoare și restricțiile de circulație. În continuare, vom avea voie să ieșim din casă în intervalul 23 - 5 dimineața doar cu o declarație pe proprie răspundere.
Timişoara, în carantină la miezul nopţii
Tot de la miezul nopţii intră în vigoare şi carantina în Timişoara. Speriaţi, mulţi dintre locuitori au dat năvală azi în supermarketuri. Deşi acestea se vor închide cu doar o oră mai devreme începând de mâine, oamenii au vrut să îşi facă provizii din timp. Au cumpărat mai ales alimente de bază şi apă îmbuteliată.
„Fără carantină! Fără carantină! Fără carantină!”
Tot astăzi, peste 300 de persoane au protestat în centrul oraşului faţă de măsura luată. Din Piaţa Victoriei au plecat în marş spre primărie şi au cerut autorităţilor să renunţe la decizia carantinării.
„Libertate! Vrem libertate!”