Carne de pui şi vită STRICATĂ, ajunsă din Brazilia direct pe mesele europenilor
E scandal imens în Brazilia, cel mai mare exportator de carne roșie din lume! Reprezentanţii din industria alimentară sunt acuzaţi că au exportat pe piaţa din Europa cantităţi uriaşe de carne descompusă. Mai mult, producătorii ar fi folosit chimicale cu risc cancerigen pentru a trata marfa şi pentru a-i da un aspect comercial.
De Redactia Observator la 21.03.2017, 20:25E scandal imens în Brazilia, cel mai mare exportator de carne roșie din lume! Reprezentanţii din industria alimentară sunt acuzaţi că au exportat pe piaţa din Europa cantităţi uriaşe de carne descompusă. Mai mult, producătorii ar fi folosit chimicale cu risc cancerigen pentru a trata marfa şi pentru a-i da un aspect comercial.
Inspectori însoţiţi de politişti federali au controlat 200 de locaţii din Rio de Janeiro şi au verificat produsele. Mai multe unităţi de procesare a cărnii au fost închise. Din cele 21 depozite frigorifice cu nereguli, 4 aveau licenţă de export în Uniunea Europeană. Această investigaţie este planificată de peste doi ani.
Mai multe mostre de carne urmează a fi testate în laborator. Până atunci, China a oprit importurile de carne roşie din Brazilia, iar UE a anunţat că nu mai cumpară de la companiile implicate in scandal. Luni, şi autorităţile din Chile au stopat importurile din această ţară. Oficialii Autorităţii Naţionale Sanitar- Veterinare spun că în România nu există importuri din Brazilia. Loturile de carne însă puteau ajunge cu uşurinţă la noi în ţară prin ţări intermediare.
Atât carnea de vită argentiniană cât şi cea din Brazilia sunt cunoscute ca fiind din gama de lux, cu preţuri foarte mari.
Reprezentanţii sectorului alimentar din România spun că, cel mai probabil, carnea de vită din Brazilia ar fi putut ajunge la noi în ţară în amestecuri de carne şi semipreparate.