Cei care vor cele mai bune preparate tradiţionale pe masa de Crăciun trebuie să înceapă pregătirile
Mai sunt două luni până la Crăciun, dar pregătirile au început deja. Şunca şi cârnaţii sunt puşi din timp în afumători şi lăsaţi în tihnă, să capete savoare, în fum de fag, până de sărbători.
De Redactia Observator la 24.10.2018, 22:08Mai sunt două luni până la Crăciun, dar pregătirile au început deja. Şunca şi cârnaţii sunt puşi din timp în afumători şi lăsaţi în tihnă, să capete savoare, în fum de fag, până de sărbători. Produsele, după reţete străvechi, vor fi scoase la vânzare, la un preţ mai mare decât anul trecut.
Bianca Ţurcanu, producător tradiţional: Afumăm natural cu lemn cu rumeguş de fag sau cu putregai de fag pentru conservare. După ce am scos cele două fumuri, îl punem la zvântat, adică la ostoit să se întărească un pic.
Cei mai populari sunt cârnaţii de Virşli, din carne de oaie şi porc sau vită şi capră. Localnicii se laudă cu o reţetă de pe vremea dacilor. Cârnaţii de Săcărâmb sunt din carne de porc şi de mânzat. Sunt pregătiţi ca acum 100 de ani, cu piper, usturoi şi boia. Apoi, sunt lăsaţi în afumătoare câteva zile. Altfel spus - se hiţuie.
Bianca Ţurcanu, producător tradiţional: După ce se pun la foc, se hiţuie, după cum se vede, cu lemn în faţa afumătorii. După ce se hiţuie, se face o duşare cu apă rece pentru ca ei să rămână tari.
Paul Ioan, administrator fabrică: Carnea se condimentează, se întoarce de pe-o parte pe alta zilnic, se afumă, se leagă de suporturile afumătorii tot cum legau şi bunicii noştri.
În magazine, cotletul de porc afumat costă în jur de 50 de lei kilogramul. După apariţia focarelor de pestă porcină, în tot mai multe judeţe din România, preţurile produselor tradiţioanale au crescut cu 5%. Vor apărea noi scumpiri, spun producătorii.
Marcela Grecu, administrator fimă: Cu siguranţă se vor mări preţurile pentru că, nefiind atâţia porci pe piaţă, vor creşte preţurile.
Cel mai probabil, pe mesele de sărbători, vor fi mai multe produse din carne de porc din străinătate. Potrivit estimărilor, importurile ar putea creşte cu peste 50 la sută, în perioada următoare.