Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Cerem ajutor de la Dumnezeu, sfinţilor să avem şi noi o viaţă decentă, bună". Pelerinaj de pandemie la moaştele Sfântului Dimitrie din Capitală

Credinţă şi răbdare şi de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. Încă de dimineaţă, Dealul Mitropoliei a fost plin, iar mii de oameni s-au aşezat la coadă pentru a se ruga la moaşte. Numărul pelerinilor a fost, însă, la jumătate faţă de alţi ani. Jandarmii au mulţumit credincioşilor pentru că au respectat regulile cu sfinţenie.

De la 27.10.2021, 20:00
WhatsApp
Vezi și:

Credincioşi: N-am timp să mă rog pentru ceva anume. Ajunge un "Doamne Ajută!" şi Dumnezeu ştie ce are nevoie fiecare.

Ne-am rugat pentru sănătate, pentru casă, pentru familie, pentru toată lumea. 

Cerem ajutor de la Dumnezeu, sfinţilor să avem şi noi o viaţă decentă, bună.  

Cu credinţă, speranţă şi răbdare. Aşa au urcat şi astăzi, în zi de mare sărbătoare, mii de pelerini pe Colina Bucuriei. Au aşteptat cu seninătate rândul pentru a ajunge la racla cu moaştele sfântului Dimitrie Basarabov. Au fost şapte zile de pelrinaj, timp în care, peste 50.000 de credincioşi au urcat Dealul Mitropoliei. 

Pe acelaşi subiect

Pelerinaj de pandemie la moaştele Sfântului Dimitrie

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Vorbim despre o diminuare a numărului de pelerini cu aproape sau chiar mai mult de jumătate. În anii precedenţi numărul pelerinilor ajungea până spre 100.000 de persoane.

Chiar şi aşa, cozile au rămas uriaşe. 

Andre Rotaru, reporter Observator: Este ora 16 iar coada la care oamenii sunt nevoiţi să stea se întinde pe mai bine de un kilometru. Este o distanţă pe care enoriaşii reuşesc să o parcurgă în aproximativ 3 ore. 

Credincios: E foarte bine faţă de alţi ani. Alţi ani stăteam câte 12 ore. 

Pe tot drumul către raclă, pelerinii au fost vegheaţi de jandarmi. 

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt Jandarmerie: Mulţumim tuturor participanţilor care au ales să respecte regulile. 

Andre Rotaru, reporter Observator: Cei care nu au ajuns încă pe Dealul Mitropoliei o mai pot face până mâine după-amiază, atunci când pelerinajul va lua oficial sfârşit, iar moaştele vor fi mutate înapoi în catedrala patriarhală.

Pe timpul zilei, cei care vor să ajungă la Sfântul Ocrotitor al Bucureştiului nu au nevoie de certificat verde. Noaptea, în schimb, ca urmare a restricţiilor de circulaţie, credincioşii trebuie să prezinte documentul. 

De poimâine, pelerinii se vor putea închina în continuare la moaşte, în catedrală. 

Andre Rotaru
pelerinaj sfantul dimitrie mitropolie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024