Antena LIVE
Video

Cinci agenți și un fost comisar din Gorj trimiși în judecată după ce au fost acuzați de tentativă de omor asupra unui suspect

Cinci poliţişti şi un fost comisar-şef de la Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Gorj sunt trimişi în judecată pentru tortură şi tentativă de omor. Faptele ar fi avut loc la sfârşitul lunii mai când poliţiştii ar fi bătut crunt, chiar în maşina de intervenţie, un bărbat suspectat de ultraj. Astăzi, cei cinci agenţi şi fostul lor şef ajung în faţa instanţei care va decide ce se va întâmpla cu ei.

De la 19.07.2022, 13:58

Iulia Pop, reporter Observator: "Polițiștii pot face ani grei de închisoare pentru faptele de care sunt acuzați, vorbim despre tentativă de omor și tortură. În plus, li se va încheia și cariera dacă toate aceste fapte se confirmă."

"Cinci agenți din cadrul IPJ Gorj, dar și un comisar-șef au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, acuzați că snopit în bătaie un suspect în timpul unei anchete, iar omul a ajuns la terapie intensivă la finele lunii mai. De fapt, bărbatul nu ar fi oprit la semnalul unui agent, l-ar fi acroșat cu mașina, iar pentru a fi capturat a fost nevoie de polițiștii de la Intervenții Rapide."

" Inițial, bărbatul a ajuns în arestul poliției, iar apoi la spital, unde a fost operat după ce medicii au constat că are fracturi osoase și rupturi de organe interne. Avea lovituri extrem de puternice, iar în rechizitoriu se arată că deși nu a opus rezistență a fost lovit de mai multe ori extrem de tare, atât în autospeciala MAI, cât și în sediul poliției din Novaci. Victima a avut, spun procurorii, nevoie de 45 de zile de îngrijiri medicale, iar viața i-a fost pusă în pericol."

Ți-a plăcut acest articol?

politisti gorj victima
Întrebarea zilei
Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Locul unic din România aflat în vârful unui munte pe care trebuie să-l...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
Locul din Europa unde o noapte de cazare costă doar 200 de lei. Arată ca Bali,...
Fanatik.ro
Publicat 21.05.2024
"Nicio fiară sălbatică nu este un așa mare dușman pentru un seamăn, precum...
spotmedia.ro
Publicat 20.05.2024
Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman...
Gandul
Publicat 21.05.2024
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai...
Adevărul
Publicat 21.05.2024
Motivul aproape ireal pentru care Oana Zăvoranu și-a concediat avocatul chiar...
A1
Publicat 21.05.2024
Horoscopul zilei de 22 mai 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.05.2024
Cât de mulți bani câștigă Andreea Bostănică într-o săptămână, pe...
spynews.ro
Publicat 21.05.2024
Răzvan Lucescu, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată » A dansat pe ritmurile...
GSP
Publicat 20.05.2024
Artistul român căruia i s-a legat pensula de încheietura mâinii paralizate...
Click.ro
Publicat 20.05.2024
Internetul se schimbă pentru totdeauna. Ce se va întâmpla cu Google
Useit
Publicat 21.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a...
Redacţia.ro
Publicat 21.05.2024
INVESTIGAȚIE. Ce au în comun Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan:...
libertatea.ro
Publicat 21.05.2024
Selena Gomez a uimit într-o rochie roșie la Festivalul de Film de la Cannes....
ZU
Publicat 21.05.2024
Turte la tigaie din aluat simplu de pâine, simple și rapide
Hello taste
Publicat 21.05.2024
Responsabilități pe care un copil nu e recomandat să le aibă. Aceste lucruri...
Deparinti
Publicat 21.05.2024
Singurul oraș din România care a reintrodus tramvaiul, după Revoluție....
ziare.com
Publicat 21.05.2024
Cine este José Manuel Rincón, Roberto Rubio din ”Dansul Pasiunii”. Ce se...
Happy
Publicat 21.05.2024
Câtă cofeină conține ceaiul verde. Poți bea ceai verde dacă ai tensiunea mare?
Medicool
Publicat 21.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024