Clubul Bamboo funcționa fără autorizații, pe propria răspundere a administratorului
E anchetă de amploare după incendiul care a pus la pământ renumitul club. Au fost audieri maraton, iar poliţiştii au mai multe ipoteze pentru cauzele dezastrului: accident, neglijenţă, mână criminală.
De Redactia Observator la 21.01.2017, 23:42E anchetă de amploare după incendiul care a pus la pământ renumitul club. Au fost audieri maraton, iar poliţiştii au mai multe ipoteze pentru cauzele dezastrului: accident, neglijenţă, mână criminală.
S-au descoperit şi nereguli care n-ar mai fi trebuit să existe, în cazul niciunui local, după tragedia din Colectiv. Autorizaţii de funcţionare şi de securitate la incendiu lipsă. Clubul a primit mai multe amenzi, în ultimii doi ani, dar nu a fost niciodată închis. Iar înăuntru, clienţii fumau, iar şampania venea cu artificii.
Clubul de aproape 3.000 de metri pătraţi s-a transformat în scrum. Mai bine de 6 ore s-au luptat pompierii să stingă focul. Intervenţia a fost extrem de dificilă.
După 15 ore, anchetatorii încă sunt la faţa locului.
Unii martori spun că incendiul a izbucnit lângă barul de la intrare. Un scrurt circuit la un panou electric ar fi declanşat totul. Chiar şi artificiile folosite în băuturile scumpe comercializate în club ar fi putut declanşa scânteile devastatoare.
După tragedia din Colectiv, ca multe alte cluburi din Bucureşti, şi Bamboo funcţiona pe proprie răspundere. Adică, fără autorizaţii. Chiar legea i-a permis asta, deşi a încasat amenzi pe bandă rulantă.
Până la modificarea legii, însă, anchetatorii trebuie să afle de la ce au izbucnit flăcările.
Neglijenţa e o altă ipoteză. În club se fuma fără nicio reţinere, deşi e strict interzis. De mai bine de un an.
Se ia în calcul şi o mână criminală.
Peste 20 de persoane audiate până la această oră. Poliţia a deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală şi distrugere din culpă.