În Cluj, taxiurile vor permite plata cu cardul (Video)
Toate maşinile vor fi echipate cu echipamente care să permită plata cu cardul. De asemenea, în următorii 3 ani, toate firmele de taximetrie vor fi obligate să-şi înlocuiască autoturismele cu unele noi, care să polueze cât mai puţin.
De Redactia Observator la 08.10.2019, 16:50Toate maşinile vor fi echipate cu echipamente care să permită plata cu cardul. De asemenea, în următorii 3 ani, toate firmele de taximetrie vor fi obligate să-şi înlocuiască autoturismele cu unele noi, care să polueze cât mai puţin.
Decizia, care de multe ori a fost discutată şi la nivelul Bucureştiului, dar nu a fost deocamdată pusă în practică în Capitală, a fost adoptată în cea mai recentă şedinţă a aleşilor locali din Cluj Napoca.
Localnic: Mie mi se pare o idee bună, pentru că personal nu prea am cash la mine, cam niciodată. Deci e o idee bună şi mai nou plătim şi cu telefoanele, cu aplicaţiile de pe telefoane, deci e cazul să evoluăm şi noi.
Deşi presupune eforturi suplimentare pentru echiparea maşinilor, schimbarea e văzută cu ochi buni şi de o parte dintre taximetrişti.
Mai ales că Clujul a devenit un centru de referinţă al afacerilor din domeniul IT.
Taximetrist: E ok, mi se pare normal.
Reporter: Vi se întâmplă să vă întrebe clientul facă poate să plătească cu cardul?
Taximetrist: Da, bineînţeles.
Nu e singura noutate pentru taximetriştii din Cluj Napoca.
Iulia Perşa, şef Birou Mass Media Primăria Cluj-Napoca: Până în 2022 toate vor trebui să aibă nivelul minim de poluare pornind de la EURO 5.
Şofer: E un lucru bun pentru că motoarele mai slabe poluează.
În şedinţa Consiliului Local în care s-au adoptat aceste schimbări s-a mai decis ca numărul de autorizaţii maxim emise pentru taximetre în Cluj-Napoca să fie de 2.500, iar 31 de autorizaţii să fie acordate exclusiv pentru maşinile electrice.
Totodată Primăria a refuzat, pentru moment, majorarea tarifelor practicate.