Constantin Ploscaru, chirurgul din Vâlcea care şi-a înjunghiat un coleg, în arest la domiciliu
Chirurgul din Vâlcea care şi-a atacat un coleg chiar în sala de operaţii a scăpat de gratii. Judecătorii l-au trimis aseară în arest la domiciliu. O decizie care l-ar putea lăsa şomer pe medicul care în 2012 visa să ajungă în parlament.
De Redactia Observator la 18.01.2016, 08:20Chirurgul din Vâlcea care şi-a atacat un coleg chiar în sala de operaţii a scăpat de gratii. Judecătorii l-au trimis aseară în arest la domiciliu. O decizie care l-ar putea lăsa şomer pe medicul care în 2012 visa să ajungă în parlament. Atunci se lăuda că taie în carne vie corupţia şi minciuna. Acum riscă să nu mai poată pune mâna pe bisturiu.
Pacienţii nu prea s-ar mai lăsa pe mâna sa după ce au aflat de ultima lui ispravă.
Scandalul dintre cei doi chirurgi de la Spitalul din Vâlcea i-a revoltat pe pacienţi. Cei care urmau să intre în sala de operaţie se gândesc acum că puteau fi ei în locul bărbatului care era pe masă în timp ce medicii îşi împărţeau pumni şi picioare.
Medicul Constantin Ploscaru a aflat aseară că va sta în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Între timp, la spitalul din Vâlcea ancheta disciplinară este în plină desfăşurare.
Medicul Ploscaru ar fi operat un pacient care nu era o urgenţă, iar chirurgul pe care l-a tăiat cu bisturiul răspundea de repartizarea pacienţilor în blocul operator. E şi motivul pentru care a intrat în sala de operaţii să-i ceară socoteală colegului său.
Poliţia l-a audiat pe pacientul care era operat în momentul incidentului, dar şi pe medicul rănit. Cazul este anchetat şi de Colegiul Medicilor.