Copil cu o formă gravă de epilepsie, izolat de mama lui la Terapie Intensivă
Situaţie revoltătoare la unul din cele mai mari spitale de pediatrie din ţară. Mama unui băieţel diagnosticat cu o boală gravă acuză medicii că nu au lăsat-o să stea permanent cu copilul la Terapie Intensivă.
De Redactia Observator la 14.01.2020, 20:41Situaţie revoltătoare la unul din cele mai mari spitale de pediatrie din ţară. Mama unui băieţel diagnosticat cu o boală gravă acuză medicii că nu au lăsat-o să stea permanent cu copilul la Terapie Intensivă. Deşi legea îi permite acest lucru! Situaţia e cu atât mai gravă cu cât cel mic nu poate să vorbească şi e obişnuit să stea continuu cu mama lui. O organizaţie non-guvernamentală vrea să dea spitalul în judecată.
ANCUŢA RĂDUCANU, mama lui Cristian - Încercam să mai urc la el dar nu m-a mai primit nimeni.
E drama prin care a trecut mama unui băieţel de şapte ani diagnosticat cu sindrom Dravet, o formă gravă de epilepsie. Copilul a făcut convulsii şi a ajuns azi noapte la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Mama susţine că medicii nu au lăsat-o să stea cu băieţelul la Terapie Intensivă. I-au permis accesul doar 15 minute, cât să îl liniştească.
ANCUŢA RĂDUCANU, mama lui Cristian - Mi-au spus că ce vrei, vrei să ţI-l legăm sau să ţi-l sedăm? Plângea foarte tare. M-am gândit la ce e mai rău. Să fiu lângă el, voiam să fiu lângă el în momentele alea, dar nu puteam. Mi-a zis că nu, că nu îi lasă şeful. Dacă nu îmi convine, să plec acasă cu el
Băiatul nu poate să vorbească şi e obişnuit să stea continuu lângă mama lui.
Reprezentanţii Spitalului Grigore Alexandrescu susţin că mama a fost lăsată să intre din oră în oră la copilul ei. În plus, spun că părinţilor nu li se poate permite accesul continuu în secţia de Terapie Intensivă pentru că acolo sunt internaţi copii în stare foarte gravă şi le-ar fi pusă viaţa în pericol.
Legea nu e opțională
Părinţii au dreptul să îşi supravegheze permanent copiii în secţiile de terapie intensivă dacă solicită acest lucru. Şi indiferent de vârsta celor mici.
OANA GRIGORE, purtător de cuvânt Ministerul Sănătăţii - În cazul în care nu se permite accesul permanent, părinţii pot să reclame acest lucru managerului unităţii sanitare. Dacă nici la managerul unităţii nu găsesc deschidere, atunci pot să reclame direcţiilor de sănătate publică care pot trimite inspectorii sanitari să verifice ceea ce s-a întâmplat şi să aplice amenzi
Deşi legea e aceeaşi pentru toţi, doar unii aleg să o respecte. La spitalul Marie Curie, de exemplu, părinţii care au copiii internaţi la Terapie Intensivă nu au restricţii.
CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU, şeful secţiei de terapie intensivă nou născuţi, Spitalul Marie Curie - Sunt studii foarte multe care demonstrează că prezenţa părinţilor lângă copil înseamnă mult pentru dezvoltarea neurologică a acestor copii. Prezenţa părinţilor trebuie să înţelegem nu creşte rata infecţiilor.
Reprezentanţii unui ONG care luptă pentru drepturile copiilor diagnosticaţi cu epilepsie spun că vor da în judecată spitalul Grigore Alexandrescu.