Copila prinsă între două verdicte
De patru ani, un tată încearcă disperat să-şi recupereze fiica. Mama ar fi răpit-o din braţele bunicii, în Spania, şi de atunci a dispărut.
De Redactia Observator la 05.08.2014, 19:23De patru ani, un tată încearcă disperat să-şi recupereze fiica. Mama ar fi răpit-o din braţele bunicii, în Spania, şi de atunci a dispărut.
Nici măcar o decizie definitivă a unei instanţe din România, în favoarea lui, nu i-a adus fetiţa înapoi. Pentru că nimeni nu s-a ocupat s-o pună în aplicare. Tatăl speră să nu fie deja prea târziu. Şi mama a câştigat într-o instanţă în Spania
Marian şi mama lui, Elena, bunica fetiţei, rememorează aproape în fiecare zi clipele. Au vrut ca Andreea să nu stea departe de mama plecată la muncă în Spania. Aşa că bunica şi-a luat nepoţica şi a plecat peste hotare. Pe tărâm spaniol, mama fetiţei ar fi păcălit-o pe bătrână şi a fugit cu fetiţă şi cu toate actele.
De atunci, spune tatăl, a început calvarul. Plângerile făcute la poliţia spaniolă şi la autorităţile române au rămas fără ecou. Abia în 2012, tatăl a reuşit să obţină custodia printr-o decizie definitivă şi irevocabilă emisă de Curtea de Apel Bucureşti. Degeaba, însă, pentru că pe fetiţă nu a văzut-o nici acum.
Tatăl şi bunica Andreei acuză autorităţile spaniole şi de ilegalităţi. Bărbatul spune chiar că avocatul din oficiu primit în urma plângerii depuse pentru răpirea copilei nu le-ar fi ţinut partea.
Hotărârea instanţelor române care trebuie să fie pusă în aplicare pe teritoriul statului spaniol, iar aceştia, respectiv magistraţii spanioli să retracteze hotărârea pe care au pronunţat-o.
Tatăl şi bunica speră acum că autorităţile vor pune în aplicare verdictul şi că-şi vor vedea într-un final copila. Mama Andreei nu a putut fi contactată pentru explicaţii.