Cratere de aproape jumătate de metru adâncime pe drumul care leagă două sate din judeţul Iaşi. Firmele de transport vor să stopeze cursele
În timp ce banii europeni aproape că stau necheltuiţi, infrastructura rutieră de la noi din ţară crapă sub ochii şoferilor. Drumul care leagă două sate din judeţul Iaşi a luat-o la vale la propriu.
De Redactia Observator la 27.06.2022, 18:37Şoseaua face legătura dintre localităţile Pocreaca şi Slobozia. De mai bine de doi ani, aceasta se află într-o stare deplorabilă, iar localnicii spun că deși autoritățile știu de situație, nu exista fonduri pentru a fi reparată.
Indignarea oamenilor se adâncește atunci când firmele care asigură transportul în localități, amenință că vor stopa cursele, dacă drumul nu va fi reparat.
Pericolul este unul mare, ţinând cont de faptul că s-au format cratere de aproape jumătate de metru adâncime. Iar cu fiecare strop de ploaie drumul este tot mai aproape de prăbuşire. Aceasta este şi principala cauză pentru care şoseaua a ajuns în această situaţie. Zona este cunoscută ca fiind afectată frecvent de furia naturii.