Cum depăşim problemele de cuplu
"Dragostea durează trei ani" este titlul unei cărţi care, ulterior, a devenit piesă de teatru! Cu toate acestea, sunt o grămadă de cupluri care rezistă zeci de ani, fără să aibă niciun conflict. Toată lumea şi-ar dori să aibă relaţia lor, numai că, în spatele armoniei, ar putea exista altceva.
De Redactia Observator la 06.06.2019, 18:44"Dragostea durează trei ani" este titlul unei cărţi care, ulterior, a devenit piesă de teatru! Cu toate acestea, sunt o grămadă de cupluri care rezistă zeci de ani, fără să aibă - aparent - niciun conflict. Toată lumea şi-ar dori să aibă relaţia lor, numai că - în spatele armoniei - ar putea exista altceva. O imensă nefericire, care a devenit o a doua natură a respectivei perechi. Bineînţeles, nu e obligatoriu să fie aşa. Totuşi, dacă simţiţi că relaţia dumneavoastră de cuplu nu mai funcţionează aşa cum trebuie, există tot felul de modalităţi de a o repune pe făgaşul bun.
Sunt foarte multe motive pentru care oamenii rămân într-o relaţie, deşi sunt nefericiţi. Unii speră că totul se va îmbunătăţi pe parcurs. Alţii, din teama de a nu rămâne singuri. Şi mai există şi categoria celor care sunt prea comozi ca să caute altceva. Trist este atunci când oamenii nu îşi dau seama că sunt într-o relaţie în care sunt profund nefericiţi.
Dorina Stamate, psiholog: Nu mai suntem fericiţi într-o relaţie atunci când comunicarea nu mai este aşa cum era înainte. Comunicarea este principalul liant între două persoane, mai ales atunci când ele sunt într-o realţie. Poate că de multe ori, comunicarea vine ca urmare a faptului că nu mai avem ce să ne spunem
Însă relaţiile se menţin făcând eforturi. Nu vorbim despre ceva foarte greu. Ajunge să vă întrebaţi partenerul cum i-a fost ziua şi să-l ascultaţi atunci când începe să vă povestească. Dar lipsa comunicării nu e singurul motiv care poate duce la despărţire.
Dorina Stamate, psiholog: Un alt semn că nu suntem ok este şi intimitatea. Dacă se întâmplă o retragere în sine şi nu mai avem acea dorinţă sexuală şi aici putem să facem diferite lucruri pentru că se instalează rutina şi ştim cu toţii că rutina duce la scăderea pasiunii
Surprinzător, dar lipsa certurilor în cuplu nu este un semn de armonie.
Dorina Stamate, psiholog: Dacă noi aveam o reglare a lucrurilor pe care ni le spuneam, prin mici certuri care se finalizau ok, şi de la o vreme noi nu ne mai certăm, nu e neapărt semn că e bine, ci poate fi semn că fiecare dintre noi s-a îndepărtat şi că nu îi mai pasă suficient de celălalt
Însă, dacă ajungeţi la concluzia că, indiferent de eforturile făcute, relaţia chiar nu mai poate funcţiona, este mai bine să renunţaţi. Nimeni nu merită o viaţă întreagă de nefericire.