Desfigurat de un luptător K1 din cauza unui iaurt
Pentru că a făcut greşeala să se certe cu un luptător k1, un tânăr din Bucureşti a fost desfigurat, chiar în faţa soţiei! Totul a început într-un magazin, de unde cei doi soţi voiau să cumpere un iaurt şi un suc.
De Redactia Observator la 12.01.2014, 10:03Vânzătorul le-ar fi spus însă un preţ de trei ori mai mare.
A urmat un schimb de replici, iar cuplul a plecat din magazin. Fără să-şi dea seama că în urma lor vine un prieten al vânzătorului, care ar fi luptător profesionist.
Acesta a lovit fără milă, nu cu pumnul, ci cu o cărămidă pe care a luat-o de pe jos.
Cu faţa plină de sânge, soţul femeii s-a prăbuşit la pământ.
Agresorul a dispărut între timp. Iar vânzătorul de la magazin pretinde că nu-l cunoaşte.
Victima urmează să facă plângere penală. Până atunci însă poliţiştii de la secţia 25 au deschis deja un dosar.