Credincioșii vor deshumarea Părintelui Iustin Pârvu
Aproape 1500 de credincioşi cer deshumarea Părintelui Iustin Pârvu. Au facut o petiție online și sunt convinși că Arhimandritul este sfânt şi merită cinstit ca atare. Iar moaştele lui să fie expuse pentru închinare celor care l-au iubit pe părintele făcător de minuni. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei se opun vehement acestei idei şi spun că vor dezgropa trupul doar dacă vor primi un semn divin.
De Clara Mihociu la 11.06.2020, 23:00- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Peste 1.500 de credincioși au semnat o petiție online pentru deshumarea Părintelui.
- Moaștele ar urma să fie expuse pentru închinare.
Martir, misionar şi duhovnic. Aşa a rămas Iustin Pârvu în memoria românilor. Părintele s-a stins din viaţă în urmă cu şapte ani, la 94 de ani. A fost condus pe ultimul drum de mii de credincioşi. De atunci, mormântul său de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ a devenit loc de pelerinaj.
O parte dintre credincioşi, care se identifică drept următori ai învăţăturilor Părintelui Iustin, cer acum dezgroparea Arhimandritului.
"Multe au fost minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin Părintele Iustin cât a trăit printre noi, dar multe sunt şi cele care se fac la mormântul Sfinţiei sale şi nu numai, acum când trăieşte în Cer", se spune în petiţia semnată de 1500 de oameni.
Credincioşii sunt convinşi că după deshumare se va dovedi că Părintele Iustin Pârvu este sfânt şi vor expunerea moaştelor într-o raclă pentru închinare.
În textul petiției online se vorbește printre argumente şi despre faptul că în timpul vieții Părintele Iustin Pârvu ar fi fost cel care a cerut să fie scos la șase ani de la moartea sa, dar și că mai mulți credincioși l-ar fi visat cerând acest lucru.
Cererea de deshumare o pot face doar reprezentanţii mănăstirii unde Iustin Pârvu a slujit. Care exclud însă această posibilitatea
Constantin Sturzu, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași: Stareţul Mănăstirii, împreună cu obştea, nu au de gând să facă această solicitare. Nu există nicio motivaţie pentru aceasta.
Arhimandrit Hariton Negrea, Mănăstirea Petru Vodă: Bineînţeles că, având în vedere lucrarea sfinţilor părinţi şi modul cum ei au fost preaslăviţi de Dumnezeu, şi noi am aşteptat un semn din partea lui Dumnezeu sau un semn din partea părintelui Iustin.
Semn pe care deocamdată înalţii prelaţi nu l-au primit
Constantin Sturzu, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași: Dacă Dumnezeu va dori să proslăvească trupul său aşa cum a făcut-o şi cu Sfântul Necunoscut de la Neamţ când s-a ridicat aleea şi s-a descoperit trupul, cum a făcut-o de exemplu cu trupul Sfintei Paraschieva, va găsi şi în cazul acesta o formulă.
Patriarhia nu intră în disputa deshumării, anunţă doar că decizia aparţine Mitropoliei din Moldova.
Părintele Iustin Pârvu a slujit ca preot misionar pe frontul de est în Al Doilea Război Mondial. A făcut 17 ani de închisoare politică în timpul comunismului, la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Aiud, Gherla şi Piteşti. În 1992 a început construirea lăcaşului de la Petru Vodă şi spunea că ideea zidirii unei mănăstiri l-a făcut să treacă mai uşor peste suferinţele din temniţă.
A ctitorit mai multe aşezăminte monahale, unele în memoria deţinuţilor care au pierit la lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră.