Detonare spectaculoasă în Buzău. ISU a aruncat în aer mai multe stânci ce blocau circulația DN 10
Pompierii de la ISU Buzău au făcut ieri ultima detonare controlată pe DN 10, blocat joia trecuta din cauza unei alunecări de teren.
De Redactia Observator la 22.03.2021, 15:23- Drumul Național 10 Buzău-Braşov a fost blocat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploi
Circulația pe drumul național 10, închisa de joia trecută, va fi reluată astăzi după ora 19.00. În weekend pirotehniștii ISU au efectuat ultimele detonări, așa că stâncile care blocau drumul au fost sparte și înlăturate. În total au fost efectuate 6 detonări într un interval de 72 de ore, fiind folosite 100 de kilograme de explozibil.
Pentru gestionarea situaţiei au cooperat la faţa locului specialişti pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului General pentru situaţii de Urgenţă, din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă "Neron Lupaşcu" al judeţului Buzău, şi din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.
DN 10 Buzău-Braşov a fost blocat începând din noaptea de miercuri spre joi din cauza unei masive alunecări de teren, care s-a produs din cauza ploilor abundente din ultimele zile. Un munte de piatră s-a prăvălit pe şosea, antrenând o cantitate imensă de bolovani din versantul de pe marginea drumului, dar şi arbori.