Distracție în costum de baie, pentru turiștii din zona Brașovului
Unii turişti au realizat, însă, că - deşi sunt cazaţi în staţiuni montane - nu e obligatoriu să-şi petreacă ziua în aşteptare! Aşa că au ales variante mult mai bune şi la fel de relaxante.
De Redactia Observator la 03.01.2020, 17:30Unii turişti au realizat, însă, că - deşi sunt cazaţi în staţiuni montane - nu e obligatoriu să-şi petreacă ziua în aşteptare! Aşa că au ales variante mult mai bune şi la fel de relaxante. Mersul la SPA este una dintre ele, mai ales că majoritatea hotelierilor au avut inclus centrele de acest tip în ofertele lor turistice. Cei care îşi petrec vacanţa la Braşov au avut ocazia să se relaxeze în cel mai mare parc acvatic din ţară. Şi acolo a fost aglomeraţie, însă fiecare a avut ocazia să înoate sau să stea într-un jacuzzi.
Cea mai mare înghesuială a fost la piscina cu apă fierbinte în aer liber. În ciuda celor minus două grade de afară, oamenii se bălăcesc la 36 de grade.
Turiştii vin special la acest parc acvatic din Braşov unde, spun ei, găsesc evadarea ideală.
Iar cei care au vrut distracţie, tot la căldură, au ales cel mai mare parc de joacă indoor din sud-estul Europei, aflat tot la Braşov. Experienţele sunt pentru toate vârstele, de la bowling la tiroliene.
Pentru o zi întreagă la locul de joacă sau pentru acces la parcul acvatic, doritorii au plătit un bilet de 100 de lei de persoană.