DN1, drumul nervilor de sărbători. Rutele alternative pe care şoferii le pot folosi pentru evitarea aglomeraţiei
Ca în fiecare an, de Sărbători, Drumul Naţional 1 e un chin. Cine a vrut să ajungă de la bucureşti la predeal în aceste zile a făcut în loc de două ore, şapte. In asteptarea eterna a unei autostrazi, exista cateva soluţii pentru a evita aglomeraţie şi la plecare dar mai ales la întoarcere. Iată cateva idei pentru a mai reduce timpul de drum.
De Redactia Observator la 28.12.2021, 20:2042 de kilometri, parcurşi în două ore şi jumătate. Poliţisti care încearcă să fluidizeze traficul, şoferi care îşi amintesc că plătesc accize la combustibil şi rovinietă. Foarte mulţi nervi. Aşa arată DN1, aproape zi de zi, pe Valea Prahovei şi chiar pe Valea Timişului, între Predeal şi Braşov. Există totuşi variante pentru a evita infernul.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Suntem la ieşire din Braşov către Predeal şi exact acesta este locul în care multe zile şoferii trebuie să se decidă. Fie pornesc drept înainte, către infernul de pe Valea Prahovei, fie fac dreapta, pe DN1A, varianta ocolitoare prin Săcele, Cheia şi Vălenii de Munte.
Nervii şoferilor puşi la încercare
O altă alternativă ar fi ca dacă sunteţi în zona Bran să mergeţi spre Bucureşti pe DN 73, ruta Câmpulung Muscel – Piteşti. Nu doar rutele alternative sunt însă soluţiile impotriva aglomeraţiei. Folosirea aplicaţiilor pentru monitorizarea traficului şi alegerea atentă a orelor de plecare în călatorie sunt la fel de importante.
- Proba nervilor s-a dat la cumpărăturile de pe ultima sută de metri: Clienţii sunt extraordinar de iritaţi
- Cozi kilometrice pe DN1. Cei care au petrecut Crăciunul la munte se întorc acasă şi fac loc turiştilor pentru...
- Câte reguli poate încălca un şofer în 60 de secunde? Imagini incredibile surprinse la Galaţi
Şofer: Să evite coloana, să plece cam pe la vreo 7-8 dimineaţa. După aia e belea.
Ştiu eu, un 4,5 dimineaţa. Noi de regulă, când avem un drum de făcut, plecăm până în ora 10.
Drumul Naţional are 58 de kilometri, între Comarnic şi Brasov. Şi a fost, în această săpămână aproape la fel de aglomerat pe ambele sensuri.