Donaţie record pentru Oraşul Faptelor Bune. Suma neaşteptată strânsă pentru Alex, un băieţel care luptă să învingă cancerul pentru a patra oară
Aseară, cei opt DJ Radio ZU şi-au luat rămas bun de la Oraşul Faptelor Bune. După ce timp de o săptămână, au făcut din imposibil - posibil. Aceştia au părăsit casa de sticlă din Piaţa Unirii şi au urcat pe scena Târgului de Crăciun. La finalul maratonului de fapte bune, Dj-i au reuşit să strângă de la oamenii cu suflet mare peste un milion de euro, cea mai mai mare sumă de până acum. Aproape dublu, în comparaţie cu anul 2019, când a avut loc prima ediţie organizată la Oradea.
De Redactia Observator la 23.12.2023, 15:08Maratonul faptelor bune a luat sfârșit. Ultima seară din "Oraşul Faptelor Bune" a fost motiv de sărbătoare. Dj-ii au reuşit să aducă zâmbete pe chipurile celor nevoiaşi, dar au reuşit să-şi doboare propriul record. Au detronat anul 2021, an în care au strâns peste 800 de mii de euro.
Mihai Morar: 1.041566,874 de euro. Wau! Mă pun în genunchi şi vă mulţumesc mult de tot fiecăruia în parte, pentru că banii ăştia sunt făcuţi de la oameni cu salariu minim, care şi-au donat tot salariu. Sau de la copiii care şi-au donat busa de merit, puşculiţa sau banii de alocatie.
Daniel Buzdugan: E mai mare bucuria atunci când dai, când faci bucurie altcuiva. E ceva imaterial.
7 zile încărcate de emoții și pline de fapte bune
Timp în care au adus bucurie și speranță pe fețele celor mai puţin norocoşi.
Emma: Moș Crăciun de anul acesta e foarte generos. Foarte generoşi oamenii, cărora le suntem foarte recunoscători. Mulţumim şi mă bucur că nu v-aţi pierdut exerciţiul filantropic de anul trecut.
Thea: Acum s-a terminat toată nebunia. Toate au fost dificile şi dragi nouă.
Ultima poveste prezentată în cadrul Orașul Faptelor Bune a fost cea a lui Alex. Un tânăr care îşi cere dreptul la viaţă şi luptă să se vindece de cancer pentru a patra oară.
Cuza: În ultima zi s-a strâns o sumă record. 300 de mii, 330 de mii. Nu este o sumă mică. E o performanţă. Doar pentru Alex.
Răzvan Popescu: Oamenii care apelează la noi au nevoie. Nu-i un moft. La un moment da, poate e ultima şansă, ultima Soluţie.
Chiar dacă Orașul Faptelor Bune a ajuns la final, bucuria rămâne în sufletul oamenilor care au primit ajutor, dar și în sufletul celor care au ajutat.
Adi Mihăilescu: A fost super fain! Merită! Când îi vezi pe aceşti oameni. Când îi vezi că se bucură. Este absolut spectaculos şi vă mulţumim încă o dată.
Raluca Benavides: Plecăm de aici foarte fericiţi. Foarte împliniţi. De cînd e această campanie în viaţa noastră, astfel simţim sărbătorile.
Distracţia aseară a fost asigurată de Alexia, The Urs, şi Spyke, iar seara s-a încheiat cu un concert al Andiei. În total, 27 artiști au făcut atmosferă în fiecare seara, pe scena din Orașul Faptelor Bune.