Două biserici de patrimoniu in Hunedoara, salvate de la dispariție. Autoritățile au obținut fonduri europene pentru restaurare
Pe lângă cetăţile şi ruinele dacice, Hunedoara este casa a sute de biserici de patrimoniu, făcute din lemn sau din piatra, dintre care unele unicat în lume. Cu multe dintre ele, însă, timpul a fost necruţător, iar frumoasele lăcaşe de cult se dărâmă cu zi ce trece. În ultimii ani, comunităţile şi autorităţile par să fi realizat importanţa acestor monumente. Pentru două biserici hunedorene s-au obţinut importante fonduri europene pentru restaurare.
De Redactia Observator la 23.01.2021, 10:05- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Biserica din satul Boz este prima biserică veche de lemn pentru care s-au obţinut fonduri europene. Aici, preotul din sat s-a luptat din răsputeri să îşi salveze lăcaşul de cult. Cu sprijinul unei fundaţii, a obţinut suma de 250.000 de euro, bani cu care a reuşit să restaureze inclusiv picturile.
Preot: Este o icoană a Înălţării Domnului şi vedeţi, în continuare, aşa arătau înainte icoanele.
Şi la Ribiţa, vechea biserică din piatră este un monument de interes naţional. Datează de la începutul secolului 15 şi are elemente unice în lume.
Florin Dobrei, preot: Ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai timpurii lăcaşuri de cult din piatră din părţile Hunedoarei. A fost ridicată în urmă cu șase secole de familia cnejilor români locali.
Acum Biserica Sfântul Nicolae din Ribița va deveni beneficiara unuia dintre cele mai importante proiecte europene câştigate in judet. Aproape 3,2 milioane de euro vor fi alocate pentru restaurare si conservare.
Constructor: Structura de rezistenţă va fi consolidată toată. Vor fi restaurate şi obiectele de cult şi vor fi adăugate anumite dotări. Fiind monument istoric, s-ar pierde aceste obiecte dacă aceste restaurări nu s-ar face în timp.
Semnarea proiectului de finantare este văzută ca un adevarat succes de comunitatea din Apuseni. Din bugetele locale nu s-ar fi putut acoperi o asemenea lucrare.
Ioan Faur, primar Ribiţa: Încă din 2014 am depus primul proiect pentru finanţare, dar din anumite motive nu am reuşit să câştigăm finanţarea.
Autorităţile locale au repetat procedura, iar de această dată au obţinut banii necesari pentru lucrări. Pe lângă vestitele biserici medievale de piatră, în judetul Hunedoara sunt aproape 100 de biserici vechi de lemn, care se şubrezesc sub povara anilor.
Bisericile sunt în sate de munte, unde trăiesc comunităţi mici şi izolate, care nu pot suporta costurile imense de restaurare.