Sătul să mai fie certat de sora lui, Fabian s-a aruncat în lac. Prietenul lui cel mai bun a sărit să-l salveze, dar apa era prea rece
Un elev de 16 ani din Curtea de Argeş s-a sinucis curprins de remuşcare după o petrecere. Sora lui şi un amic i-au atras atenţia că a consumat mult alcool. Erau foarte aproape de casă când, sub privirile lor, s-a aruncat într-un lac.
De Redactia Observator la 22.09.2018, 20:20Un elev de 16 ani din Curtea de Argeş s-a sinucis cuprins de remuşcare după o petrecere. Sora lui şi un amic i-au atras atenţia că a consumat mult alcool. Erau foarte aproape de casă când, sub privirile lor, s-a aruncat într-un lac. Psihologii vorbesc despre un gest de revoltă, la o vârstă în care adolescenţii sunt impulsivi, iar alcoolul le accentuează orice emoţie.
Fabian se întorcea împreună cu sora lui mai mare, de 23 de ani, şi cu un prieten de la un majorat. Cei doi îşi făceau griji că elevul a băut prea mult. Când mai aveau doar câteva sute de metri până acasă, s-au oprit în dreptul unui unui baraj. Iar în acel moment, adolescentul a făcut gestul extrem.
În zona barajului, pe lacul Marina, din Curtea de Argeş, pompierii l-au căutat în noapte, cu bărci şi lanterne.
Prietenul lui Fabian a încercat să-l salveze şi s-a aruncat în apă. Cei doi era apropiaţi. După ce au fost implicaţi într-o bătaie, în urmă cu câţiva ani, au devenit cei mai buni prieteni.
Azi-noapte, prietenul şi-a riscat viaţa pentru el. Dar apa era prea rece şi a fost nevoit să se întoarcă. Pompierii chemaţi de sora adolescentului au recuperat trupul după 25 de minute.
"La momentul sosirii la faţa locului, pe margine se afla şi o persoană de sex feminin şi o persoană de sex masculin. Erau în stare de şoc şi în stare hipotermică", a declarat plutonier-major Marius Dobrin, ISU Argeş.
Aproape o oră medicii l-au resuscitat în ambulanţă. Dar era prea târziu.
Fabian şi sora lui au rămas cu tatăl, după divorţul părinţilor. Între fiu şi tată era o relaţie specială. Dovadă, mesajul postat pe Facebook acum câteva zile, în care Fabian îi mulţumea părintelui, de ziua lui.
"Îţi mulţumesc pentru copilăria fericită pe care am avut-o, pentru că nu am simţit greutăţi sau nevoi, nu am ştiut ce înseamnă lipsa unui părinte, pentru că ai fost lângă mine la fiecare pas!", este mesajul emotionant al baiatului.
Gabriela Minescu, psiholog: "Acest adolescent a trecut printr-o perioadă în care au avut loc schimbări în plan familial, afectiv. E posibil să fi fost un gest de revoltă, dar total imatur. Ei oricum la această vârstă sunt impulsivi. Faptul că a consumat alcool mi se pare un factor de care trebuie să ţinem cont".
Astăzi, tatăl care şi-a pierdut copilul a postat şi el un mesaj copleşitor.