DOLIU pe scena muzicii populare! Emilia Bubulac, solistă de muzică populară, A MURIT la câteva ore după ce și-a pierdut soțul!
Emilia Bubulac, una dintre vocile de excepţie ale folclorului din Gorj, s-a stins la câteva ore după ce i-a murit soţul. Aseară a vrut să-i aprindă o lumânare şi i s-ar fi făcut rău. Apropiaţii spun că a dus poveri grele: s-a împărţit între carieră, un soţ bolnav şi un tată suferind. Chiar şi aşa, şi-a păstrat dragostea de muzică şi s-a zbătut să înfiinţeze un ansamblu folcloric.
De Redactia Observator la 28.07.2017, 21:20Emilia Bubulac, una dintre vocile de excepţie ale folclorului din Gorj, s-a stins la câteva ore după ce i-a murit soţul. Aseară a vrut să-i aprindă o lumânare şi i s-ar fi făcut rău. Apropiaţii spun că a dus poveri grele: s-a împărţit între carieră, un soţ bolnav şi un tată suferind. Chiar şi aşa, şi-a păstrat dragostea de muzică şi s-a zbătut să înfiinţeze un ansamblu folcloric.
Sunt toţi şocaţi că Emilia nu mai este. Acum două zile, era la casa natală, din Gorj. Venise să-şi vadă părintele grav bolnav. Emilia Bubulac n-a zăbovit prea mult. La Bucureşti, soţul era suferinţă, pe patul de moarte.
"Rămăsei aşa, n-am cuvinte... O femeie extraordinară, extraordinară, şi familia, în general...", mărturiseşte o vecină.
S-a prăbuşit chiar la priveghiul soţului. Îi aprindea o lumânare, când inima i-a cedat.
"Sunt unele persoane pe care nu poţi să le descrii pentru că sunt unicate...", spune Angela Săftoiu.
Aveau trei copii.
Prietenii apropiaţi povestesc că Emilia şi soţul ei s-au iubit atât de mult, încât nici moartea nu i-a despărţit.
"A plecat să fie împreună cu soţul ei pe care l-a iubit mult şi dincolo de moarte", spune Silvia Râciu, o prietenă.
Plănuia să se întoarcă acasă la Peştişani, acolo unde începuse să renoveze casa bătrânească. Voia să stea cât mai mult aproape de ansamblul folcloric al comunei, pe care ea s-a zbătut să-l înfiinţeze.