Epava de la Costineşti s-a rupt din cauza valurilor mari
Epava de la Costineşti s-a rupt din cauza valurilor mari şi a vântului foarte puternic. Mai bine de două zile şi două nopţi, nava Evangelia a luat în plin loviturile mării, iar carena ruginită s-a prăbuşit în interior
De Redactia Observator la 28.10.2014, 13:35Epava de la Costineşti s-a rupt din cauza valurilor mari şi a vântului foarte puternic. Mai bine de două zile şi două nopţi, nava Evangelia a luat în plin loviturile mării, iar carena ruginită s-a prăbuşit în interior
Corpul vaporului fusese dislocat parţial şi acum doi ani, cu patru zile înainte de Crăciun, tot în timpul unei furtuni năpraznice. Localnicii sunt rezervaţi. Nu cred că epava mai prinde venirea verii.
Pe coasta Mării Negre, briza a devenit vânt nimicitor. Furtuni cu forţă de tornadă au obligat autorităţile navale să închidă toate porturile româneşti. Navele au fost puse la adăpost. Numai epava de la Costineşti, cea a navei Evanghelia a rămas, ca întotdeauna, să înfrunte urgia.
În fiecare an, de mai bine de patru decenii de când nava a fost eşuată de propriul echipaj pentru asigurare, fisurile sunt tot mai vizibile. Marea atacă neîncetat. Iar epava îi cedează terenul.
Pe scurt, dacă va mai prinde vara, epava va fi un simbol trist al staţiunii Costineşti. Studenţii nu se vor mai provoca la salturi în mare de pe puntea ei ruginită. Iar nava nu va mai apărea pe vederile litoralului, alături de Obelisc.
Nava Evangelia a fost construită la şantierele navale din Belfast, în Irlanda de Nord şi a fost lansată la apă in 1942.