O fetiţă de 11 ani din Galaţi s-a calificat la Campionatul Mondial de Stacking din Spania
O fetiţă de doar 11 ani din Galaţi este campioană la speed stacks. Cu viteza luminii, învârte şi aranjează pahare, într-un joc în care coordonarea este totul. Aţi avut ocazia să o cunoaşteţi la emisiunea Next Star. De atunci, copila s-a calificat la Campionatul Mondial de Stacking din Spania.
De Redactia Observator la 06.02.2019, 14:42O fetiţă de doar 11 ani din Galaţi este campioană la un sport despre care nu mulţi aţi auzit, în România. Cu viteza luminii, învârte şi aranjează pahare, într-un joc în care coordonarea este totul. Aţi avut ocazia să o cunoaşteţi la emisiunea Next Star. De atunci, copila s-a calificat la Campionatul Mondial de Stacking din Spania. Din păcate, familia de abia îşi permite cheltuielile de zi cu zi, aşa că, fără ajutor, fata nu va putea să continue să facă performanţă.
Aproape că nici nu îţi dai seama cât de repede apar paharele pe masă. Pentru Alexandra Galbenu, speed stacks a devenit un mod de viaţă de trei ani încoace. Regulile nu sunt simple: cu dexteritate, trebuie să aşezi seturi întregi, în formă de piramidă. Totul, contra timp.
Îmi place acest joc, sport, pentru că mă ajută să fiu mai rapidă, să iau decizii mai rapide, să fiu şi corectă totodată şi să fiu mai atentă la tot ce fac - Alexandra Galbenu
Este, de altfel, şi jocul care a făcut-o cunoscută pe Alexandra în faţa lumii, atunci când a participat la Next Star. Are medalii la un sport care de abia prinde teren în ţara noastră.
De aici, drumul Alexandrei a fost clar. Deşi greutăţile sunt multe, iar banii puţini. În aprilie, ar trebui să participe la un campionat mondial de Stacking, în Spania. Doar că familia ei nu are posibilităţi.
Pentru ca Alexandra să îşi îndeplinească visul, ar avea nevoie de doar 600 de euro.