Fetiţa ucisă în patru zile de complicaţiile unei viroze a fost înmormântată. Ancheta continuă
Carina, fetiţa de 10 ani ucisă în patru zile de complicaţiile unei viroze, a fost înmormântată, fără ca familia să afle de ce nu a fost posibilă salvarea ei. Trimisă acasă de medicii din Râmnicu Vâlcea cu o reteţă şi două injecţii, copila a murit a doua zi în ambulanţă, în faţa spitalului.
De Redactia Observator la 17.03.2017, 19:51Carina, fetiţa de 10 ani ucisă în patru zile de complicaţiile unei viroze, a fost înmormântată, fără ca familia să afle de ce nu a fost posibilă salvarea ei. Trimisă acasă de medicii din Râmnicu Vâlcea cu o reteţă şi două injecţii, copila a murit a doua zi în ambulanţă, în faţa spitalului.
În urmă cu exact o săptămână, a fost ultima zi de şcoală a Carinei. Fetiţa de clasa a patra pleca de la ore, spunându-i învăţătoarei că o doare capul. Dascălul a încurajat-o şi i-a spus că pânâ luni se va face bine. Marţi, Carina a murit. Complicaţiile unei viroze respiratorii au ucis-o în doar patru zile.
Un copil a cărui boală i-a surprins chiar şi pe medici. Luni, la spitalul din Râmnicu Vâlcea, un doctor a consultat-o şi a trimis-o acasă cu tratament. A doua zi, copila a revenit la urgenţe în stare gravă.
Câteva ore s-a căutat un spital din Bucureşti care să o poată prelua. Când s-a găsit, Carina a murit în ambulanţa care n-a mai apucat să plece din faţa spitalului.
Viroza îi afectase copilei inima. Insuficienţa cardiacă instalată a provocat apoi stopul cardio-respirator. Resuscitarea nu a mai fost posibilă.
Asta vor să afle şi anchetatorii după ce legiştii au anunţat cauza morţii. Endocardită, o infecţie a valvelor inimii. Se aşteaptă rezultatele probelor de laborator pentru a afla dacă a fost vorba de o infecţie cu o bacterie şi dacă fetiţei i-a fost administrat tratamentul corect.
Carina a fost îngropată astăzi, fără ca părinţii să ştie de ce copilul lor n-a putut fi salvat.
Fratele mai mic al fetiţei, diagnosticat şi el cu viroză respiratorie, la scurt timp după decesul Carinei, este tratat într-un spital din Bucureşti. Medicii i-au asigurat pe părinţi că băieţelul se va face bine.