Gabriel Cotabiţă le-a transmis un mesaj celor afectaţi de tragedia din clubul Colectiv
Copiii care se îndreaptă spre ceruri sunt reprezentanţii noştri pentru o lume mai bună. Iar cei care încă se găsesc în starea nefirească dintre viaţă şi moarte trebuie să găsească puterea să se întoarcă
De Redactia Observator la 03.11.2015, 08:09Copiii care se îndreaptă spre ceruri sunt reprezentanţii noştri pentru o lume mai bună. Iar cei care încă se găsesc în starea nefirească dintre viaţă şi moarte trebuie să găsească puterea să se întoarcă
"Atâta vreme cât noi vom exista, ca oameni, aşa cum dovedim în acest moment, ţara asta va fi din ce în ce mai bine. Pe aceşti copii, pe care foarte mulţi dintre noi nu-i cunoaştem, pe aceşti copii care se îndreaptă acum spre ceruri, pe aceşti copii, pe care îi iubim. Pe aceşti copii trebuie să-i gândim ca şi cum ar fi reprezentanţii noştri pentru o lume mai bună.
Cine ştie, poate după această întâmplare, cineva va trage nişte concluzii şi poate vom fi mai atenţi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Sunt extrem de emoţionat, pentru că nu vreau să mă gândesc la ceea ce simt părinţii celor care sunt dispăruţi în acest moment. Ce simt ei în acest moment.
Şi mai ales cei care se găsesc în starea nefirească dintre viaţă şi moarte şi acolo pentru ei este cel mai greu. Le doresc o putere enormă, să se gândească bine, că trebuie să se întoarcă. Şi să nu se lase cotropiţi de durere şi să nu plece mai departe".