Ger năpraznic după viscol. Cardiacii, cei mai expuşi
Captivi între nămeţi, încremeniţi de gerul polar. Miile de români care zac sub troiene imense, de aproape o săptămână, au fost loviţi şi de un ger năpraznic.
De Redactia Observator la 31.01.2014, 08:10Cel mai rău a fost tot în judeţul Tulcea, însă, nici în Buzău, Brăila, Ialomiţa, Neamţ şi Botoşani nu a fost mai bine. Oamenii au îndurat temperaturi care au atins şi minus 20 de grade celsius.
Într-un oraş lovit puternic de ninsoare şi paralizat, acum, de ger. E târziu şi această femeie a pierdut toate mijloacele de transport în comun, spre casă.
Utilajele de deszăpezire lucrează la foc continuu pe străzi, astfel încât să se poată circula. Şoferii rezistă cum pot în cabinele mari şi reci.
La minus 19 grade Celsius au lucrat, azi-noapte, şi drumarii din Piatra-Neamţ.
Cardiacii sunt cei mai expuşi, în astfel de situaţii. De aceea, este indicat ca ei să rămână în casă, la cald, pe cât posibil.
Situaţia e critică în continuare, însă, în judeţele Brăila, Vrancea şi Buzău, acolo unde nămeţii au înghiţit casele oamenilor şi aceştia îşi sapă cu greu tuneluri prin zăpadă.