Monumentele istorice din Hunedoara au şansa să redevină magnet pentru turişti, datorită unor voluntari
Şi monumentele istorice au ambulanţa lor. Este ideea inedită a unor voluntari care vor să contribuie la renovarea acestora, mai ales că în ţara noastră, sunt multe obiectivele care chiar au nevoie de o salvare urgentă.
De Redactia Observator la 10.05.2019, 16:19Şi monumentele istorice au ambulanţa lor. Este ideea inedită a unor voluntari care vor să contribuie la renovarea acestora, mai ales că în ţara noastră, sunt multe obiectivele care chiar au nevoie de o salvare urgentă. Nu sunt arhitecţi, nu sunt nici doctori, au însă dorinţa să le dea o mână de ajutor restauratorilor.
Ei fac practic prima parte a muncii, pentru ca, mai apoi, cei care trebuie să se ocupe de aceste monumente să îşi poată face treaba mai uşor. O biserică foarte veche, din Hunedoara, are acum şansa să redevină un magnet pentru turişti, mulţumită lor.
Ioan Toporan, voluntar: În primul rând placerea, dacă nu facem cu plăcere, nu o să iasă bine. Și putină experiența. În rest bunavointa trebuie să fie aproape perfect imbinata pt a nu se infiltra apa. Materialul trebuie să fie bun, plus tratamentul chimic care prelungeste viața sindrilei cu 20 de ani
Munca voluntarilor se va încheia cam în cinci zile, însă renovarea totală va putea dura chiar şi câţiva ani.
Biserica este una ţărănească, construită în stil medieval. De aproape două decenii însă nimeni nu mai slujeşte acolo. Oamenii locului vorbesc despre începuturile ei. Mai ştiu câte ceva doar din istorisiri.
Adinel Popovici, părinte paroh: Legenda spune că biserica s a facut pe cheltuiala unor cete de tâlhari, care a fost adăpostită de Pârv Ianoş, un localnicii din Baru Mare şi drept recompensă pentru serviciile făcute s a rdiciat aceast biserică pentru oamenii din sat.
Localnică: Se putea intra acolo numai pe o frânghie pusă între pe doi brazi înalți. Era prăpastie adâncă dedesubt şi numa iei puteau intra acolo. S ar zice că era aur mult acolo, adunat de ei.
După ce voluntarii îşi vor încheia misiunea, este treaba autorităţilor să facă rost de surse de finanţare, pentru a continua renovarea micii biserici.