I-a despărţit gelozia şi apoi moartea! Un bărbat din Argeş şi-a ucis soţia şi apoi şi-a luat viaţa
Şi-au unit destinele pentru tot restul vieţii, părea că se iubesc ca în prima zi, dar i-a despărţit gelozia şi, într-un final, moartea.
De Redactia Observator la 23.02.2014, 19:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un bărbat din Argeş şi-a ucis soţia şi apoi şi-a luat viaţa. Mama lui i-a găsit trupul în fântână. Apropiaţii spun că, deşi părea că se înţeleg, relaţia celor doi soţi era tensionată. Anchetatorii trebuie să refacă acum ultimii paşi care au dus la crimă şi la sinucidere.
Nu mai are lacrimi să-şi plângă fiica. O ştia fericită. O ştia în siguranţă. Ioana îl iubea pe Marius de peste 10 ani.
Dar în spatele fericirii lor, în spatele zâmbetului Ioanei, se ascundea o dramă. Marius era bolnav de gelozie.
Aseară, gelozia i-a luat minţile. Au luat ultima cină împreună, ca o familie fericită. Când s-au întors acasă, Marius s-a dezlănţuit. Nimeni nu i-a auzit.
La scurt timp după ce şi-a omorât soţia, Marius şi-a luat şi el viaţa. Mama lui l-a găsit abia de dimineaţă.
Un blestem sau o clipă de nebunie a distrus două familii.