Ignoranţa faţă de vaccinarea copiilor i-ar putea costa pe părinţi până la 2500 de lei! Este amenda maximă prevăzută de proiectul legii vaccinării
Proiectul legii vaccinării - care prevede amenzi - urmează să fie pus în dezbatere publică. Direcţiile de Sănătate Publică îi vor sancţiona pe părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării.
De Redactia Observator la 05.12.2016, 20:41Proiectul legii vaccinării - care prevede amenzi - urmează să fie pus în dezbatere publică. Direcţiile de Sănătate Publică îi vor sancţiona pe părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării.
Părinţii care refuză informarea sau vaccinarea copiilor vor fi amendaţi. Cu 2.500 de lei - e suma vehiculată în presă. O pedeapsă binevenită, cred unii părinţi. Un abuz, spun alţii. Până la amendă, însă, drumul e lung. Potrivit proiectului de lege, medicul de familie va consilia, mai întâi, părinţii.
Dacă părinţii refuză vaccinarea, medicul va sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare. Care, la rândul ei, va organiza şedinţe de consiliere cu părinţii. Dacă nici acestea nu dau rezultate, părinţii vor semna un formular special. În baza căruia copilul poate fi primit la şcoală şi nevaccinat. Dacă părinţii nu se prezintă la convocarea Comisiei de Vaccinare, atunci primesc amendă. Între 1.000 şi 2.500 de lei. Sume despre care Ministrul Sănătăţii evită să vorbească.
"Pot fi aduse în continuare modificări la acest proiect. Informaţiile apărute în media provin dintr-o variantă de lucru. După ce proiectul va fi avizat, şi noi ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple în următoarele 10 zile, proiectul va fi pus în dezbatere publică, unde va fi rămâne timp de 45 de zile", spune Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătăţii.
În ultimii ani au existat mai multe sincope în aprovizionarea cu doze din schema recomandată de vaccinare. Noua lege, însă, va oferi Ministerului Sănătăţii şi cadrul necesar să se aprovizioneze din timp şi să creeze un stoc suficient de vaccin.