Impactul uitatului la seriale asupra oamenilor. Avertismentul specialiştilor
"Devorăm" o lună întreagă de episoade, unul după altul, uneori chiar şi într-un weekend, ziua, noaptea. Oricine s-a uitat cap-coadă la câteva, acel bindgiing ştie cât de greu este să te opreşti după un singur episod.
De Redactia Observator la 07.02.2020, 13:46- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Devorăm" o lună întreagă de episoade, unul după altul, uneori chiar şi într-un weekend, ziua, noaptea. Oricine s-a uitat cap-coadă la câteva, acel bindgiing ştie cât de greu este să te opreşti după un singur episod.
Dar există un mare DAR. Orele petrecute seara, uitându-ne la serialul preferat, sunt mai rele pentru sănătate decât cele petrecute la birou, arată un studiu publicat în Statele Unite.
Serviciile de streaming sunt tot mai populare, însă aduc o nouă ameninţare asupra sănătăţii noastre. Dacă nu aţi contorizat până acum cât timp petreceţi în fata televizorului, ar fi cazul să o faceţi.
Potrivit americanilor, cei care se uită la seriale mai mult de patru ore pe zi sunt mai predispuşi să dezvolte o boală de inimă sau chiar să moară prematur. Riscul este mai mare cu 50% faţă de cei care stau în faţa televizorului mai puţin de două ore pe zi.
Autorii studiului spun că de vină ar fi mesele bogate şi gustările nesănătoase de care ne bucurăm în timpul vizionării. Toate acestea vin la pachet cu statul într-un loc pe canapea. Obiceiul, plăcut ce-i drept, ne încetineşte însă circulaţia şi metabolismul şi ne moleşeşte.
De altfel, cei care petrec mult timp uitându-se la seriale sunt într-o formă fizică mai slabă chiar decât cei care nu fac sport regulat, însă au alte preocupari decât să se uite continuu pe platformele de streaming.
Nimic nu pare să-i sperie însă pe tineri când vine vorba despre serialele lor preferate. Un studiu recent arată că 7 din 10 români din mediul urban sunt abonaţi la două dintre cele mai cunoscute canale de video streaming. Cei care au între 18 şi 24 de ani petrec cel mai mult timp vizionând un astfel de conţinut: peste 50 de ore pe săptămână.
Pentru ei, cercetătorii au câteva sfaturi preţioase: să îşi schimbe meniul gustărilor din faţa televizorului şi să ia pauze în care să se plimbe, în loc să se uite în continuu la seriale.