În satul Dumești, din Vaslui, zeci de oameni au handicap grav. Dar numai în acte!
Într-un sat din Vaslui cu puţin peste 3000 de locuitori, 50 dintre ei au handicap grav şi sunt abonaţi lunar la banii statului. Cei mai mulţi sunt bolnavi fictiv, spun sătenii. Sunt nevăzători fără probleme de vedere, paralizaţi în acte, care joacă fotbal sau conduc autoturisme.
De Redactia Observator la 13.03.2017, 21:40Într-un sat din Vaslui cu puţin peste 3000 de locuitori, 50 dintre ei au handicap grav şi sunt abonaţi lunar la banii statului. Cei mai mulţi sunt bolnavi fictiv, spun sătenii. Sunt nevăzători fără probleme de vedere, paralizaţi în acte, care joacă fotbal sau conduc autoturisme.
-Să muncească să ia banii, nu degeaba!
-Au handicap.
-Din gură, aşa, spun şi eu.
-Ce nu se poate face în ţara asta? Începând de jos şi pănă sus.
Dumeşti este o comună din Vaslui cu un număr record de asistaţi social. Spun sătenii, bolnavi DOAR în acte.
-Joacă fotbal, se duc şi iau bănuţi, nu muncesc ca mine!
Sătenii s-au săturat să rabde şi au început să vorbească despre ce se întâmplă în comuna lor. Cu o presupusă complicitate a asistenţilor sociali, a medicilor, a mediatorilor sanitari, lanţul dosarelor fictive ar ajunge pe masa comisiilor care stabilesc gradul de handicap, apoi la direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului.
"Realitatea este cu totul alta. Aceste certificate s-au dat pe şpăgi grase, de ordinul miilor de lei."
Declaraţia unui locuitor al comunei pentru vremeanouă.ro
-Deplasandu-ma la domiciliu, constat, instrumentez ancheta sociala si doar atat.
Dosarul pleacă mai departe spre aprobare la direcţiile judeţene de asistenţă socială. Unde, cu o vorbă bună, care ar costa, spun tot sătenii, până la 1500 de lei, indemnizaţia e ca şi aprobată. Adulţii primesc în acte un handicap grav şi 340 de lei lunar.
În urma informaţiilor apărute în presă, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială le-a cerut inspectorilor de la DGASPC Vaslui să ancheteze situaţia de la Dumeşti.
Problema indemnizaţiilor fictive pentru handicap ar putea depăşi graniţele comunei din Vaslui. Dacã în anul 1995, la nivel naţional erau înregistrate 26.000 de persoane cu handicap, în 2017 numãrul acestora a crescut la 933.000. În România, avem un pacient cu handicap la 18 persoane sãnãtoase.